ariciuÎn perioada 20-22 septembrie vor avea loc la Arad, în organizarea CS Arici Supermoto, etapele trei şi patru din Campionatul Naţional de supermoto, respectiv etapele doi şi trei din Campionatul Naţional de scutere şi viteză pe motodrom, juniori II şi III.
Vineri, 20 septembrie, între orele 10 şi 16, sunt programate antrenamente libere, sâmbătă între orele 10 şi 13 vor avea loc antrenamente libere şi cronometrate, urmate de curse între orele 14,30 şi 17.
Ultima zi, duminică, este rezervată şi celor mai interesante curse, programate între orele 13,50 şi 16.00.
Trăistaru: “Voi da totul
pentru a recupera”
La clasa supermoto, în care este implicat şi campionul naţional Sorin “Ariciu” Trăistaru, se anunţă o participare numeroasă, inclusiv a piloţilor străini. „Vor fi cele mai palpitante etape deoarece punctajul este unul foarte apropiat, se anunţă o cursă de amploare. Voi da totul pentru a recupera punctele pierdute etapa trecută şi pentru a-mi apăra titlul naţional”, spune Trăistaru, clasat pe doi în clasamentul general al clasei supermoto. Pilotul arădean şi-a atins deja primul obiectiv important al sezonului (cel mai bun rezultat internaţional al carierei), clasându-se, în premieră, pe locul trei în Campionatul European.

Recomandările redacției