Sosirea unei aeronave TAROM a fost subiect de „breaking news” în Kenya, anunță compania aeriană pe Facebook, potrivit Mediafax.

Zborul București – Mombasa a fost primul zbor charter care a fost organizat odată cu redeschiderea turismului în țara din estul Africii, blocat până acum din cauza pandemiei.

Cursele TAROM spre Kenya au fost întrerupte timp de 8 ani.

Kevin Mutai, reporter: Este un impuls puternic dat turismului, de când se poartă negocieri (pentru redeschiderea turismului, n.red.). Se întâmplă în timp ce țara încearcă să facă față pandemiei de coronavirus. Avionul din România aterizat în urmă cu câteva minute și, după cum puteți vedea, turiștii se îndreaptă către check-out pe aeroportul de aici, din Mombasa, după care vor merge către hoteluri. Sectorul turistic a fost unul dintre cele mai afectate de pandemie, după ce țările au fost nevoite să impună restricții dure pentru a opri răspândirea virusului. Acesta este un zbor din România, dar înțelegem că sunt negocieri și cu alte țări precum Rusia și Polonia, de unde ne așteptăm să vedem și alte zboruri charter.

„Sectorul turismului a primit un impuls major odată cu sosirea primului zbor charter din România către Kenya”, scrie publicația The Star. Acest zbor este primul dintr-o serie de nouă care încep în martie și se vor derula până în august 2021, potrivit sursei citate.

Sursa: digi24.ro

Recomandările redacției