Soţ şi soţie, accidentaţi mortal la Pâncota, pe trecerea de pietoni, de un şofer băut

1
387

accident mortalUn bărbat şi o femeie, soţ şi soţie, de 67, respectiv 60 de ani, au fost ucisi pe trecerea de pietoni, la Pâncota, duminică seara, de de către un şofer inconştient, care a şi consumat alcool. Cei doi au fost loviţi şi aruncaţi în aer 15-20 de metri. Impactul le-a adus moartea, instantaneu.
Asistenta şi şoferul de la ambulanţă, care au ajuns la faţa locului de la Ineu, au luat, prima dată, pulsul, dar oamenii nu mai respirau.
Accidentul a avut loc pe o vreme ploioasă, iar şoferul, un bărbat de 35 de ani, care s-a dovedit că a consumat şi alcool, nu a adaptat viteza la conditiile meteo-rutiere şi i-a lovit pe cei doi pensionari din plin.
Localnicii s-au revoltat şi din cauză că la faţa locului nu a ajuns decât o singură ambulanţă şi aceea fără medic.
În urma testării cu aparatul etilotest, s-a aflat că şoferul a consumat şi alcool, rezultatul indicând o alcoolemie de 0,23 mg/litru în aerul respirat.
Prietenii lui au incercat să-l protejeze şi i-au impus să nu vorbească în faţa ziariştilor, despre accident.
Conducătorul auto a fost reţinut de politişti, fiind cercetat pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului. Dacă va fi găsit vinovat, el ar putea face închisoare.

Cristian Cotuna

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.