Iulia Benga, soția fundașului central al UTA-ei, Alexandru Benga, este noua campioană națională la slalom. Ea a reușit să termine pe treapta a treia a podiumului în concursul internațional FIS RACE, organizat la Poiana Brașov. Este pentru prima dată când concursul de senioare menționat a fost recunoscut de Federația Română de Schi și, în funcție de rezultatele din concursul internațional s-a întocmit și clasamentul național. Cum primele două locuri au fost ocupate de sportive din Bulgaria și Georgia, Iulia Benga a devenit campioană națională.

Schioarea a revenit în sportul de performanță în 2018, după o pauză de 8 ani, perioadă pe care a dedicat-o familiei. Nu m-am dus să mă bat cu nimeni, m-am dus doar să schiez schiul la care am visat –  am eu o vorbă cu soțul, de unt pe pâine, să simți cu adevărat plăcerea aia în timp ce concurezi – și aia mi-a ieșit, a fost așa de bine din punct de vedere psihic. Când porneam îmi ziceam să nu uit de ce am venit: eu nu am venit să urc pe podium, am venit să mă bucur de schi și chiar m-am bucurat. Pentru mine faptul că am ajuns pe podium, vorbesc de internațional, a fost chiar o surpriză și o bucurie mare“ a mărturisit Iulia Benga pentru site-ul „ski-outdoor.ro“

(foto: ski-outdoor.ro)

Recomandările redacției