Corespondentul AGERPRES, Ruxandra Constantinescu, transmite: Spania este în doliu şi plânge alături de Galicia, comunitatea autonomă spaniolă în care s-a petrecut gravul accident de tren în urma căruia au murit 80 de oameni, scriu vineri cele mai importante cotidiene spaniole. Acestea fac supoziţii cu privire la cauzele accidentului, care par să fi fost legate de viteza excesivă, însă şi de proasta funcţionare a unui sistem de siguranţă a căilor ferate, care ar fi trebuit să frâneze trenul automat.

Trenul a frânat prea târziu, scrie cotidianul El Pais. Noi detalii asupra înregistrării lăsate de mecanic dezvăluie excesul de viteză. „Trebuia să merg cu 80 de kilometri la oră şi merg cu 190”, a spus mecanicul, care ar fi încercat să oprească trenul, odată ce s-a activat alarma. Mecanicul se află la spital, iar poliţia îl va interoga vineri, adaugă cotidianul spaniol citat. De asemenea, acesta relatează şi despre tragedia prin care au trecut oamenii, dar şi despre reacţia promptă a pompierilor, poliţiei şi localnicilor, a personalului sanitar, dar şi a şoferilor de taxi, care s-au grăbit să meargă la locul accidentului pentru a salva şi ajuta victimele.

Cotidianul El Mundo arată că trenul de tip Alvia mergea cu viteză pe o porţiune fără sistem de siguranţă, pe linia de tren de mare viteză. Tragedia a fost provocată de două erori, una umană şi alta la sistemele de frânare, consideră cotidianul spaniol.

Mecanicul se grozăvea cu plăcerea pentru viteză: „ce plăcere să faci să sară alarma unui radar”, scria el pe reţelele sociale în 2012, când circula cu 200 de kilometri la oră, potrivit informaţiilor publicate vineri de cotidianul ABC. Compania care gestionează Căile Ferate spaniole a confirmat în faţa judecătorului că trenul avea 190 de kilometri la oră, pe o porţiune pe care trebuia să aibă maxim 80. Poliţia l-a arestat pe mecanic, care a recunoscut după accident că avea viteză prea mare, mai notează cotidianul spaniol.

De ce mergea cu 190 de kilometri la oră? se întreabă vineri cotidianul La Vanguardia, în ziua în care mecanicul trenului este chemat să dea declaraţii. Cercetarea ar trebui să clarifice şi dacă funcţiona sistemul care trebuia să atragă atenţia asupra vitezei excesive, precizează cotidianul. În plus, acesta scrie despre o durere imensă: 80 de morţi şi 168 de răniţi. Mecanicul însuşi era într-o stare de şoc: „Dumnezeule, câţi oameni au murit!”, ar fi spus el. Galicia a plâns de ziua sărbătorii sale, mai notează publicaţia menţionată.

Spania este în doliu. Cotidianul La Razon anunţă că premierul Mariano Rajoy a decretat trei zile de doliu oficial şi a promis că pentru autorităţi este o prioritate acum aflarea cauzelor accidentului. Regii Spaniei au mers să-i vadă pe răniţi şi şi-au manifestat sprijinul pentru rudele acestora: „toţi spaniolii simt durere”, a mărturisit regele Juan Carlos.

Cotidianul El Periodico scrie în limba galiciană că Galiza chora – Galicia plânge. A fost reţinut mecanicul trenului, care conducea cu 190 de kilometri la oră. Nici în curba în care a avut loc accidentul nu exista cel mai bun sistem de siguranţă, observă publicaţia citată.

 

 

(editor: Flori Tiulea)

 

Recomandările redacției