În ţara unde nici o şosea nu este netedă, nici o autostradă finalizată şi unde două pavele nu reuşesc niciodată să se îmbine ca lumea, este clar că se întâmplă ceva în mentalul colectiv. Deşi există, pe ici, pe colo, aparenţa ordinii, a disciplinei şi bunului gust, senzaţia generală este una de maximă dezordine. Te uiţi pe drum şi vezi că majoritatea şoferilor încearcă să-şi întreţină cât mai bine maşina. Unii o spală mai des, alţii o pavoazează cu perinuţe sau cu elefănţei aşezaţi pe poliţa lunetei din spate, în vreme ce tinerii, mai teribilişti, îşi „tunează” sărmanele vehicule cu roţi supradimensionate şi cu spoilere de trei palme. La fel stau lucrurile şi în ceea ce priveşte habitatul românilor. Casele arată din ce în ce mai bine, iar curţile sunt tot mai des scoase din regimul legumicol şi lăsate ca loc de odihnă. Mai apare şi câte-un bazin, lăudat printre rubedenii ca fiind „piscină”, iar gazonul din grădină, deşi împănat excesiv cu pitici de ghips şi cu păsări de plastic, este scos de sub tutela atât de năucitoare a „curţii betonate”, reper care făcea deliciul anunţurilor imobiliare de altădată. Numai că, dacă maşinile şi casele românilor încep să arate din ce în ce mai bine, nu acelaşi lucru îl putem afirma şi despre spaţiile comune. Aici, jalea este la ea acasă. Şanţurile sunt ale nimănui, la fel ca şi porţiunile de verdeaţă din faţa gospodăriilor. Podeţele, la fel. Tot ceea ce ţine de „proprietatea comună” este considerat ca fiind spaţiul nimănui. Am văzut oameni de toate vârstele – ca să nu dăm vina numai pe tineri, deşi ei sunt oglinda generaţiilor adulte – mâncând seminţe pe Faleza Mureşului şi aruncând cojile pe jos, pe lângă băncuţe. Însă, ceea ce-i mai grav, este că aveau senzaţia normalităţii. Adică se simţeau bine şi nu erau deloc stingheriţi. Mărturisesc că nici eu n-am îndrăznit să mă opresc şi să le spun câteva de la obraz. Dacă o făceam, se coalizau toţi împotriva mea. Şi-atunci, care ar fi soluţia? Autoritatea. Am văzut în Grecia – cine mai are curajul să dea astăzi Grecia ca exemplu? – echipaje de câte doi haidamaci de poliţişti locali, căţăraţi în şaua unui scuter, dotaţi cu tot ceea ce poate însemna o forţă de descurajare: cotiere, genunchere, bastoane, veste antiglonţ, căşti, pistoale etc. Circulau pe străzi şi supravegheau tot ceea ce mişcă sau stă pe marginea drumului. Probabil că, dacă scuipa cineva coji de seminţe pe trotuar, era săltat cu fulgi cu tot. Închei articolul de faţă cu o provocare. Mergeţi să vedeţi cum stau lucrurile în cazul blocurilor de locuit. Cele mai multe apartamente sunt frumoase, iar pe balcoane încep să apară tot mai multe ghivece cu flori. Casa scărilor, însă, de cele mai multe ori pute a pivniţă. Asta, ca să nu mai pomenim şi despre curţile blocurilor. Dacă face Primăria câte ceva, e bine. Dacă nu, sparg copiii şi ceea ce-a mai rămas…

Recomandările redacției