Bucurie mare pentru micii spectatori arădeni. „Fetița cu chibrituri”, ultimul spectacol al anului 2019, pe scena Trupei Marionete, va fi unul absolut special. Și pentru că decembrie e luna darurilor, actorii păpușari vă dau în dar tocmai acest spectacol.

Fetița cu chibrituri este o poveste despre speranță. Despre tristețe. Despre încercări și bucurie. Despre șanse și vise. Toate privite prin ochi inocenți de copil”, spun creatorii spectacolului.

Istoria sensibilă și plină de tâlc prinde viață sub bagheta regizorală a Oanei Leahu, în timp ce scenografia este semnată de Costache Gavril Siriteanu. Reprezentația este programată în 22 decembrie, de la ora 11:00

Accesul la această reprezentație se face pe bază de invitație care se poate procura gratuit de la la casieria Sălii Marionete, care se găsește pe strada Episcopiei numărul 15, după următorul program: joi 19 decembrie, între orele 10:00 -13:00 și 16:00 – 18:00, vineri 20 decembrie, între orele 10:00 – 13:00 și duminică 22 decembrie, începând cu ora 09:30

Recomandările redacției