Arădenii care au așteptat mai multă relaxare în starea de urgență vor avea parte de evenimente organizate în aer liber, după jumătatea acestei luni. Administrația arădeană și instituțiile de cultură au pregătit un program și vor să elibereze spațiul public pentru acțiuni culturale și recreative. Astfel, începând din 16 iunie, pe tot parcursul verii, mai multe locații exterioare din Arad vor găzdui concerte, spectacole de teatru, proiecții de film și evenimente pentru copii.

Teatrul de Vară al Centrului Cultural Județean Arad (str. George Barițiu, nr. 16)

Față de anii trecuți, în această stagiune estivală, Teatrul de Vară al Centrului Cultural Județean Arad va găzdui doar concerte și spectacole ale instituțiilor de cultură din Arad care, dată fiind situația din această perioadă, nu își pot desfășura activitatea în sălile de spectacol.

Sunt programate:

Marți / 16 iunie / Ora 19.00 / Concert Mozart / Filarmonica Arad

Miercuri / 17 iunie / Ora 20.00 / Totul despre femei (distribuția 1) / Teatrul Clasic “Ioan Slavici” Arad

Vineri / 19 iunie / Ora 20.00 / Concert Cári Tibor & The Tango Orchestra / Aradi Kamaraszínház

Teatru la fereastră – spectacole de teatru în cartiere din Arad

După cum anunțam într-un număr trecut al cotidianului, teatrul a venit cu un concept inedit în acest sezon, adaptat în așa fel încât să fie respectate regulile din starea de alertă.

Trupa teatrului arădean a pregătit o serie de spectacole care vor fi jucate în curțile interioare ale blocurilor, în spații rezervate de obicei parcărilor, dar care au totodată vizibilitate optimă de la ferestrele și balcoanele apartamentelor înconjurătoare.

Sunt programate

Joi / 18 iunie / Ora 20.00 / Bagajul cu oameni / Cartierul Micălaca Zona 300 – parcare bloc 303/2 / Teatrul Clasic “Ioan Slavici” Arad

Vineri / 19 iunie / Ora 20.00 / Apropo, ați chemat pompierii? / Cartierul Micălaca Zona 300 – parcare bloc 303/2 / TCISA

Concert pe Ștrandul Neptun

Ștrandul Neptun găzduiește în sfârșit un eveniment de amploare al verii și anume, concertul Pop & Rock Simfonic. Acesta va avea loc vineri, 19 iunie, de la ora 19.00.

Concertul Pop & Rock Simfonic îi aduce în fața publicului pe artiștii Filarmonicii Arad, formația rock Sur Austru, Claudia Iordache Diaconu (nai), Sara Gheorghe (marimbă). Dirijor DORIN FRANDEȘ

Grădina de vară a Cinematografului Arta îi așteaptă pe cinefili cu o serie de proiecții și anume:

Vineri / 19 iunie / Ora 21.30 / Durere și glorie – Proiecție film / CMCA

Sâmbătă / 20 iunie / Ora 21.30 /Mare și tare – Proiecție film / CMCA

Duminică / 21 iunie / Ora 16.00 / Farmecul copilăriei / CMCA

În grădina de vară a Cinematografului Grădiște, sâmbătă, 20 iunie, între rele 10:00 – 12:00 vor fi organizate jocuri interactive pentru copii, teatru de păpuși.

La Teatrul de Marionete (curtea interioară), duminică 21 iunie, ora 11.00 se va putea urmări piesa Capra cu trei iezi“/Trupa Marionete Arad.

Nu în ultimul rând, în weekend-ul 19-21 iunie, pe strada 1 Decembrie 1918 și Piața Avram Iancu se va difuza muzică ambientală.

Reamintim că se dorește realizarea unui program de cel puțin 100 de evenimente de-a lungul perioadei de vară 15 iunie – 15 septembrie – cu evenimente în avanpremieră.

Recomandările redacției