Calculele hârtiei nu au fost răsturnate în derby-ul etapei a doua a Grupei A valorice baschet feminin. CSM Satu Mare și-a valorificat avantajul terenului propriu în fața fetelor de la FCC Baschet Arad, care pierd – astfel – prima partidă din „gestiunea” Ma­nuel Rodriguez după 9 succese la rând: șapte în campionat și două în Cupă.
Confruntarea duminică seară nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor fanilor bas­chetului românesc. Ambele combatante au făcut multe erori, iar procentajul la arun­cările din acţiune a fost unul slab, sub 50%. Chiar dacă au intrat la cabine cu avantaj pe tabelă (29-28), arădencele nu s-au regăsit deloc în partea secundă, în special în sfertul trei. Cu toate că echipa gazdă nu a punctat deloc pe statistică cu jucătoarele venite de pe bancă, au izbutit să se impună graţie unui prestaţii bune a americancei Bernice Mosby (autoare a 20 de puncte), între care 8 consecutive în sfertul patru când s-a decis – practic – câștigătoarea: 59-51! Dincolo, pe­rechea de sub panou Karakasevic – Robinson nu a funcționat așa cum a trebuit pe ambele faze ale jocului, însă nici celelalte jucătoare nu au prins o zi prea grozavă. Sau cel puțin nu la nivelul precedentelor dispute oficiale, iar raționamentul i se aplică și tehnicianului spaniol, rămas fără soluții de ordin tactic.
Astfel, FCC Baschet Arad a ratat ocazia să treacă pe poziţia secundă în clasamentul fazei a doua a Ligii Naţioanale şi se îndepartează de primele două locuri ce asigură calificarea directă în semifinale. „Galben-albastrele” rămân pe ultima treaptă a podiumului cu un bilanţ de trei victorii şi trei înfrângeri. Următorul joc al echipei antrenate de Manuel Rodriguez este programat sâmbătă, 25 ianuarie, când la Arad soseşte Universitatea Cluj-Napoca.
Formații și marcatoare:
CSM Satu Mare: Mosby 20, Podar 13, Miljkovic 12, Ervin 9 şi Olah 5.
FCC Baschet Arad: Webb 14 puncte, Karakasevic 11, Robinson 9, Pop 6, Fodor 5, Ardelean 4 şi Akathiotou 2.

Recomandările redacției