După ce au „spart“ casa și au urinat pe liberali și pe udemeriști, cei care fac un „altfel de politică“ se întorc  să ceară un nou parteneriat. Premierul fantomă Cioloș, zis și „spirală“ vrea din nou să fie în fruntea bucatelor. Cioloș e un tip care ridică mâna  de fiecare dată. Poate pică ceva, vorba ceea. Imediat după Colectiv,mulți îl vedeau ca pe un  un fel de salvator al patriei.În ce mă privește, nu am fost niciodată impresionat de prestaţiile acestui personaj. Poate sunt eu subiectiv. Dar ați rămas cu ceva, după celebrul guvern technocrat, păstorit de sălăjanul  cu prenume francez Julien? Nimic. Oamenii s-au remarcat, dar în sens negativ. Și unii și alţii s-au declarat nemulțumiți de prestația acelui cabinet de…specialiști. Cel puțin jumătate dintre acești tehnocrați n-ar fi făcut față unui interviu serios de angajare, la o companie cu pretenții. Cam așa stau lucrurile. Și dacă… scuturăm bine CV-urile, mare lucru, nu mai rămâne. Unii, nişte foști  funcționari europeni, e drept pe salarii bune, dar care erau totuși de mâna a treia spre a… șaptea. Hai să fim serioși. Mai rămânea cinstea, o calitate de care se făcea mare caz și care era mereu „lipită“ de Cioloș, într-o evidentă campanie de, să-i spunem marketing.  Dar a fi într-o demnitate publică, presupune cinstea ca o condiţie de la sine înțeleasă. Asta nu este o calitate în plus. Însă la noi, când cinstea a devenit o pasăre din ce în ce mai rară, aproape pe cale de dispariție, a fi cinstit echivalează cu virtutea supremă. Între timp, anii au trecut și lucrurile nu arată așa de bine precum… marketingul inițial, nici măcar la acest capitol. Candidatul de premier și-a adus aminte de …spirală.Dar abia  atunci când și-a dat seama că informația oricum va ieși pe piață. Însă modul cum a făcut-o a fost neconvingător. Pe urmă niște legături de rudenie, mai mult sau mai puțin asumate. Toate lăsau impresia observatorului nepărtinitor că omul are ceva de ascuns. Cei care nu au memoria scurtă își mai amintesc că în campania din 2016, Cioloș nu prea se poza cu liberalii. Nu erau de nasul lui, deși aceștia trăgeau pentru el.  A fost potențialul premier al liberalilor, dar nu s-a angajat deloc în luptă. Cică „s-a ținut departe“ de mizeriile și frecușurile inerente ale unei campanii electorale. Drept urmare, Dacian Julien Cioloș nu a fost nici pe departe o locomotivă pentru liberali. Ba chiar din contră, unii zic că a fost un „bolovan“ care a tars în jos. Dar asta a fost atunci. Acum îi sunt buni, potențialii parteneri de dreapta. S-ar poza cu ei.Nu mai „put“. Aceste rânduri sunt scrise înainte de întâlnirea forțelor de dreapta. După declarațiile inițiale, pare aproape imposibil să se coaguleze ceva. Dacă se va întâmpla așa ceva, nu ar fi decât o „spirală lichidă“  căzută în capul foștilor aliați. Și nu numai…

  • Dima dintr-a VI-a spune:

    Neicusorule, mai intereseaza-te putin cum e cu ortografia, poate dai o tura pe la scoala…

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției