Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a suplimentat astăzi numărul de paturi pentru pacienții pozitivi COVID-19, cu 55 în secția Clinică Ortopedie și Traumatologie.
”Aseară, toate secțiile puse la dispoziția pacienților infectați cu SARS CoV-2 – cu un total de 256 de paturi – au devenit neîncăpătoare. Azi avem 261 de pacienți internați pe secțiile COVID-19 ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, dintre care 37 sunt la terapie intensivă. Ne aflăm în situația în care deschidem o secție și în mai puțin de 24 de ore este plină, iar marea majoritate a pacienților necesită oxigen. Sperăm ca săptămâna aceasta să ne putem descurca cu aceste locuri din Ortopedie”, a declarat ec. Florina Ionescu, manager interimar SCJU Arad.

Pentru pacienții care necesită intervenții în regim de urgență în Secția Clinică Ortopedie sunt disponibile 25 de paturi, în cadrul Compartimentului de Chirurgie Plastică, situat în partea dreaptă a Ortopediei.

”Doar în al doilea val al pandemiei spitalul a fost nevoit să interneze pacienți și în Ortopedie. Atunci am pregătit circuitele medicale necesare pentru a putea trata atât pacienți COVID-19 cât și pacienți cu afecțiuni ortopedice, circuite care au fost păstrate, ceea ce ne-a ajutat să deschidem o parte a secției în circuit COVID-19, într-un timp foarte scurt. Astfel secția este împărțită în două aripi: una cu 55 de paturi pentru pacienții pozitivi și una cu 25 de paturi pentru pacienții care se prezintă la spital cu afecțiuni ortopedice și alte cinci pentru pacienții care necesită îngrijirea echipei medicale a Compartimentului de Chirurgie Plastică. Un plus pentru noi îl reprezintă faptul că fiecare pat din cadrul acestei secții este dotat cu priză de oxigen, în condițiile în care aproape toți pacienții infectați cu virusul SARS CoV-2 necesită oxigen. Reamintesc cetățenilor care acuză probleme medicale să se prezinte la cabinetele medicale din ambulatoriu ale unității sanitare. Acestora li se vor efectua investigațiile medicale iar dacă în urma evaluării pacientul necesită intervenție de urgență, aceasta se va efectua, de îndată”, a explicat dr. Lenuța Timiș, director medical SCJU Arad.

Recomandările redacției