Spitalul Judeţean a primit noi dotări şi echipamente, ca donaţie

0
266
spital 1
Dotările primite de spital se ridică la aproape 11 mii de euro

Spitalul Judeţean s-a dotat cu o serie de echipamente şi aparaturi medicale, primite ca donaţie din partea unui spital din Stuttgart. Este vorba în special de mobilier, aparatură electrică şi ustensile medicale: frigidere medicale, paturi electrice, noptiere, dulapuri şi scaune cu rotile, dar şi pampers, faşe sterile.

„Am primit sprijin pentru Spitalul Judeţean, ajutor cu care putem să completăm ceea ce Consiliul Judeţean achiziţionează de trei ani de zile, de la când am preluat spitalul. Sunt dotări ce constau în paturi şi aparatură, cât şi consumabile pentru Spitalul Judeţean. Valoarea donaţiei este de 10.800 de euro. Trebuie să recuperăm zeci de ani, în care nu s-a investit sau s-a investit foarte puţin, de aceea orice ajutor este binevenit. Mulţumesc pe această cale partenerilor germani, cât şi Asociaţiei «Cetatea Voluntarilor» pentru acest ajutor“, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Ajutoarele au venit prin intermediul Asociaţiei „Cetatea Voluntarilor”, acţiunea fiind coordonată de AnaMaria Nyeki. Valoarea totală a ajutoarelor este de peste 10.000 de euro. „Colaborăm  de câteva luni cu o asociaţie din Germania, asociaţie cu care am închegat o colaborare tot mai bună. Astfel am putut începe demersurile pentru aducerea acestor achiziţii în Arad“, a precizat Laura Bejan, reprezentant al asociaţiei „Cetatea Voluntarilor“.

Dotările vor deservi mai multe secţii ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. „Sunt 30 de noptiere metalice, trei aparate de anestezie, saltele şi mobilier care este necesar pentru depozitarea medicamentelor. Paturile vor ajunge la Secţia de Ortopedie, parte din mobilier va merge la cabinetul de stomatologie, saltelele noi vor înlocui cele vechi, iar aparatele de anestezie vor merge în cele trei blocuri operatorii“, a susţinut Teodora Olariu, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

Stomatologia de Urgenţă, în curs de finalizare

Tot astăzi, preşedintele CJA s-a interesat de stadiul lucrărilor la secţia de stomatologie de urgenţă, din cadrul spitalului. Vitorul Cabinet de Medicină Dentară de Urgenţă este în proces de finalizare. „În acest moment s-a recompartimentat spaţiul în care va funcţiona noul Cabinet şi preconizăm ca în luna decembrie lucrările să fie gata. Cabinetul de Medicină Dentară de Urgenţă este extrem de necesar, având în vedere că Spitalul Judeţean nu avea un astfel de serviciu medical”, a declarat Nicolae Ioţcu.

Consiliul Judeţean Arad a finanţat atât recompartimentarea spaţiului necesar bunei funcţionări a cabinetului, cât şi dotarea acestuia cu aparatură, valoarea totală fiind de aproximativ 200.000 de lei. Serviciile medicale asigurate aici, în regim de urgenţă vor fi decontate prin CAS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.