Sportivii clubului arădean de box thailandez și kickbox, DEY Thai-Box club au luptat sâmbătă în gala Grand Tournamnet III. Competiția a avut loc în acest sfârșit de săptămână unde patru arădeni au luptat pe reguli de kickbox. Dintre aceștia doi obținut locul I, iar doi s-au clasat pe a doua treaptă a podiumului. Este vorba despre Rüben Onișor care a luptat într-un super fight la categoria 63 kg. (victorie la puncte), Eduard Moldovan victorie la puncte în limitele categorie de 80 kg., Cosmin Neagu și Adrian Nistor care au obținut locul al doilea în limitele categorie 65 kg., respectiv 70 kg.

De menționat este că Eduard Moldovan și Nistor Adrian s-au prezentat la o gală puternică după numai câteva luni de pregătire alături de antrenorul Marcel Rus.

Sportivii s-au întors la Arad, iar în această săptămână vor relua antrenamentele pentru pregătirea următoarei competiții ce va avea loc în iulie.

 

Recomandările redacției