Scăderea natalității și creșterea mortalității generale, plus o migrație externă pentru un trai mai bun și-au pus amprenta semnificativ pe ponderea populației.

Datele care vin de la Institutul Național de Statistică nu sunt însă deloc optimiste pentru viitor. Populația îmbătrânește în mod constant, și pentru că nu era de ajuns că se nasc tot mai puțini copii și speranța de viață este tot mai scăzută.

Sporul natural al unei populaţii, raportat la o anumită perioadă, reprezintă diferența dintre numărul născuților-vii şi numărul decedaților. La nivelul județului nostru, sporul natural are doar valori negative. În ultimii ani, populaţia judeţului nostru a scăzut dramatic, cu miile, iar sporul natural arată că, scăderea numărului de locuitori este continuă. De altfel, sporul natural nu a mai avut valori pozitive de ani de zile.

Astfel, până la începutul lunii august, în județ s-au luat în evidență 2.251 de nașteri. Tot în acest timp s-au înregistrat și 3.720 de decese, astfel că, sporul natural a înregistrat valori dramatice.

Cât priveşte numărul cuplurilor care au ales să-şi unească destinele, statistica arată că, în șapte luni din an, în Arad au fost oficiate 1.564 de căsătorii.Totodată, în acest interval s-au înregistrat şi 306 de divorţuri.

Recomandările redacției