Stabat Mater – Rossini

0
499

Spirit şugubăţ şi plin de viaţă, mereu cu zâmbetul afişat pe faţă şi gustând din plin din darurile vieţii, Gioachino Rossini a lăsat omenirii un testament muzical în care optimismul şi veselia şi-au lăsat vizibil amprentă. Cunoscut mai ales pentru operele comice şi pentru genialitatea sa de a pune în valoare vocea umană, întoarsă pe toate feţele pentru a putea face faţă în toate ipostazele, compozitorul italian şi-a aplecat genunchii şi asupra unei lucrări religioase – Stabat Mater, aşezată parcă asemenea unei insule în vibrilanta operă rossiniană. Contestată de unii critici pentru că muzică ar duce prea mult înspre cea de operă, lucru nepotrivit pentru o lucrare religioasă, considerent pentru care a fost etichetată drept frivolă, Stabat Mater-ul lui Rossini ascunde însă profunzimi şi subtilităţi greu de pătruns.

Prima parte a lucrării, „Stabat mater dolorosa” (Stă maica cea îndurerată plângând lângă crucea pe care atârna fiul ei), începe în tonalitatea sol minor, omonima lui sol major care este caracterizată ca fiind veselă şi luminoasă. Sol minorul îşi păstrează lumina, însă destul de firavă a speranţei, dar este tristă şi apăsătoare. Tonalitatea are la cheie doi bemoli, care grafic alcătuiesc o inimă dacă sunt uniţi. O inimă îndurerată, cea a Maicii Domnului, care îşi jeleşte fiul răstignit. Durerea, ca şi iubirea de mamă, este nemărginită şi nu putea fi redată decât printr-un ritm ternar, de şase optimi, care dă senzaţia că muzica îşi prelungeşte sunetele şi dincolo de barierele măsurii. Prima notă a lucrării este sol din registrul grav al cheii fa, o notă care durează trei timpi. Sunetele care se clădesc pe acest fundament grav urcă, însă cu greutate, oprindu-se pe un acord amplu de la major cu septimă. Pasajul muzical oferă imaginea Golgotei, al drumului greu parcurs de Mântuitor, sub apăsarea crucii. Urcuşul de la pământ la cer, prin acceptarea suferinţei, necesară însă pentru mântuirea noastră, a păcătoşilor. Pauzele sunt folosite des de către compozitor, iar acordurile pline, dar în nuanţe de piano, parcă sugerează greutatea drumului care duce către mântuire. Aceleaşi acorduri se îmbină în continuare cu pauze, redând imaginea lacrimilor, a suspinelor Maicii sfinte.

Aceeaşi intrare o are pregătită şi corul, iar mai apoi soliştii, în nuanţe de piano – voci sfioase care nu ridică privirea din pământ, arătând smerenie, însă şi durere sfâşietoare.

A doua parte a lucrării prezintă una dintre cele mai cântate arii de tenor – Cuius animam (Inima ei gemea, era întristată şi gemea …), iar geniul lui Rossini se vede prin faptul că atribuie unor astfel de sentimente o gamă majoră, plină de lumină şi cantabilitate, la major. Durerea Maicii sfinte este una transcendentală, dincolo de capacitatea normală de pricepere.

Lucrarea are în total zece părţi, fiecare cu particularitatea ei, împreună alcătuind o veritabilă operă religioasă.

Stabat Mater va putea fi auzită joi, 29 ianuarie, în interpretarea orchestrei simfonice şi a corului academic al Filarmonicii de Stat din Arad, sub bagheta dirijorului Roberto Salvalaio. Soliştii concertului vor fi soprana Sorina Munteanu, mezzosoprana Andreea Ilie, tenorul Adrian Dumitru şi basul Cristian Hodrea, iar pregătirea corului îi aparţine maestrului dr. Robert Daniel Rădoiaş.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.