stadionÎn Aradul ultimului deceniu a devenit  un fenomen aproape banal acela al dispariţiei stadioanelor. A „căzut” Vagonul, s-a năruit Strungul. Acum se pare că şi pentru deja fostul stadion Telecom, din cartierul Micălaca se pregăteşte ceva. Sunt semnale suficient de clare că acesta va fi demolat şi în locul său se va face un supermarket. Deşi legea sportului spune clar că pentru fiecare bază sportivă desfiinţată trebuie construită alta în loc, în cazul stadioanelor Vagonul şi Strungul nu s-a mai pus nimic în loc, astfel încât şansele ca locul stadionului Telecom să apară o altă bază sportivă sunt minime, având în vedere că acesta a aparţinut unei firme private. În ce priveşte Vagonul şi Strungul ne referim că nu s-au realizat în compensare alte terenuri de sport de aceleaşi dimensiuni. De altfel, acest aspect a fost sesizat şi de către cei de la Partidul Conservator. Liderul filialei arădene, Mircea Purcaru a precizat la întâlnirea de ieri cu reprezentanţii mass-media: „În ultimul timp Aradul a pierdut trei stadioane şi nu s-a pus nimic în loc. Din punctul nostru de vedere este o ilegalitate pe care Primăria o tolerează. Legea în acest sens este foarte clară şi spune fără echivoc că în locul unui stadion demolat trebuie realizat altul. Ceea ce nu s-a întâmplat şi nici nu sunt indicii că cineva ar intenţiona să facă altfel. De fapt să acţioneze conform legii. De aceea suntem cu atât mai contrariaţi că organele abilitate în acest sens nu s-au sesizat până acum”. În altă ordine de idei,  conservatorii pun sub semnul întrebării şi intenţia municipalităţii de a realiza din bani publici microhidrocentrale pe râul Mureş. „Asta în condiţiile în care pentru perioada 2014 -2020, din fonduri comunitare nerambursabile este prevăzută suma de trei mi­liarde de euro pentru finanţarea unor asemenea investiţii. Dar pentru asta trebuie realizate nişte proiecte care să fie sustenabile din punct de vedere al unei potenţiale finanţări”, a adăugat Purcaru. E mai uşor însă să treci asemenea iniţiative prin Consiliul local ştiind că maşina de vot aprobă tot. În plus, în ce priveşte finanţarea prin fonduri europene aici transparenţa trebuie să fie totală. Şi nu se acceptă, ca în buna tradiţie româ­nească, acte… adiţionale.
Gabriel Constantinescu

Recomandările redacției