Deblocat acum două săptămâni în Moldova, cu Miroslava, David Popa și-a continuat ascensiunea cu prima sa „triplă” la nivelul ligii secunde. Tot trei goluri într-un meci a reușit în premieră și Darius Buia, pentru ca celelalte goluri ale UTA-ei contra Forestei Suceava să poarte numele lui Curtuiuș și Hlistei, ceilalți doi fotbaliști ofensivi cu care Ionuț Popa a început disputa cu trupa lui Florentin Petre.
În partea a doua, pe teren au mai apărut doi juniori, A. Iuga și Stahl. Acesta din urmă a primit și banderola de căpitan de la Manea, care – la rândul său – a purtat-o doar 5 minute după ieșirea de pe teren a lui Curtuiuș. „Sper ca Stahl să înțeleagă acest aspect și anume faptul că mă bazez pe el și sper să fie util cât de curând. Sigur, poate azi era loc și pentru el sau alți jucători tineri să se afirme și mai mult, nu i-a oprit nimeni să marcheze. Trebuie să aibă încredere în ei, sunt 4-5 care au perspectivă”, a men­ționat Ionuț Popa, antrenor principal interimar al Campioanei Pro­vinciei.
Împotriva Forestei, „Bătrâna Doamnă” a aliniat patru fotbaliști Under 21 în primul „unsprezece” și a terminat cu șase. Tănase, Stahl sau A. Iuga au căutat și ei golul, însă nu au fost inspirați în careul advers.

Recomandările redacției