În partidele de verificare ale iernii, Laurențiu Roșu și-a dezvăluit una dintre intențiile sale tactice, res­pectiv transformarea lui Albert Stahl din mijlocaș de bandă în atacant. Antrenorul UTA-ei a sesizat dispoziția tânărului fotbalist pentru a intra deseori cu mingea în centru și încearcă să-l specializeze pe un post relativ nou pentru el.
Jucătorul de 18 ani admite discuțiile cu tehnicianul său și-și arată toată disponibilitatea pentru a noul rol. „Mister a vorbit cu mine de la începutul acestor pregătiri de iarnă și mi-a spus că ar vrea să mă încerce în atac. De atunci, la antrenamente și jocuri m-a folosit în special în față, în cantonamentul din Spania chiar insistând pe acest lucru. Eu, la rândul meu, am răspuns pozitiv fiindcă îmi plac mult spațiile, opțiunile de dribling sau pasă. Pe bandă, ești puțin limitat din acest punct de vedere, în centru e cu totul altceva. În ultimul an, la jocurile de seniori sau juniori, când am mai fost utilizat și ca al doilea atacant, chiar m-am simțit bine. Sper să progresez cât mai repde și să fiu o soluție și pentru prima echipă”, ne-a mărturisit Stahl.
Mijlocașul ofensiv crescut de Atletico a  jucat constant pentru „satelitul” arădenilor în prima parte a stagiunii chiar la Șiria. Practic, e unul dintre utiștii care cunosc calitatea gazonului pe care echipa fa- nion își va desfășura meciurile pe puncte de la primăvară.
„Chiar am avut o discuție cu băieții în acest sens și mi-am amintit un meci, parcă e vorba despre cel cu Cermeiul, în care terenul s-a rupt puțin pe fondul ploilor căzute. Dar, dacă nu vom avea parte de precipitații mari, gazonul e cu siguranță mai bun decât pe «Motorul». Știm că nu e prea plăcut pentru suporterii noștri să plece din  oraș și pentru meciurile de acasă, dar sunt convins că vor înțelege situația specială în care ne aflăm și ne vor susține și la Șiria. Dacă au venit ei până la Snagov, cu Reșița, sau în alte deplasări și mai lungi… Sigur ne vor susține în număr mare și la Șiria”, a mai opiniat Albert Stahl, care s-a aflat la cel de-al doilea cantonament cu prima echipă a „Bătrânei Doamne”, după cel din vară, din Austria.

Recomandările redacției