Stâlpi de lemn şi beton…

0
223

În America, chiar și în marile orașe, mai vezi stâlpi de electricitate din lemn. Acest decor la noi se mai vede doar în foarte rare ocazii.  Numai pe la țară și dacă circuli cu trenul pe rute secundare.  Vezi în schimb mult beton şi pe verticală. Iar un astfel de stâlp suport, de beton se înţelege, pentru electricitate costă chiar şi 10000 de lei. Ideea este că la noi se fac investiții care nu au  în spate o foarte exactă justificare. Totul se izbește de pereții relativului și ai unei finalități și mai puse sub semnul îndoielii. Dar asta este o rezultantă a faptului că banul public  este unul al tuturor, iar în accepțiunea noastră al nimănui. Așa că nu este important ce se face, cu ce cheltuieli și, mai ales, cui și cum folosește. Important este ca banul să se cheltuie să se vadă ceva, iar apoi mai vedem dacă şi  la ce ne folosește. Asta se poate vedea și din mutarea mizei pe chestiuni mici, de  face din țânțar armăsar și de a pune chestiuni de importanță cardinală într-un plan secund,chiar la zeflemea. Iar marile proiecte care ar trebui făcute întârzie și, ghici de ce ? Tocmai din lipsă de fonduri adică n-avem cu ce. Lasă, altădată va fi mai bine este fraza care se zice ca un gest reflex de resemnare. Dar asta este izvorâtă  şi din (in)capacitatea de improvizație. Nu se lucrează ordonat, programat după un plan de situație. Nu mai departe de acum câteva zile, un tembel  a spart conducta magistrală de apă potabilă într-un mare cartier. Normal că nu avea nici o schiță și nici cea mai vagă bănuială că sub el  treceau mii de metri cubi de apă. Cei grav este că nici șefii lui nu știau asta.  Iar mai departe, lanțul slăbiciunilor a dus la o peticire, cum spuneam anterior, relativă, dar care acum, pare acolo pusă pe vecie. Dar asta e o trăsătură definitorie de-a lungul și de-a latul țării. Nu știm foarte bine ce vrem și încotro ne îndreptăm. Iar asta se vede și la nivel micro, de individ, de familie, de  comunitate mică, de proeicte individuale dacă vreţi.  Când de exemplu îți construiești o casă. Oriunde în lume un proiect este estimat de la execuție la costuri, cu o corecție rezonabilă de plus minus cinci la  sută. În unele cazuri plaja de  corecție este și mai strânsă, iar în altele mai largă, dar nu mai mult de o zecime din estimarea iniţială. La noi în schimb, preţurile urcă  şi cu 50% sau mai bine,  faţă de prevederile iniţiale. La final omul îşi face cruce şi-şi scuipă-n sân, când vede bradul în vârful casei. Îşi zice doar bine că s-a terminat şi nu se mai uită că de fapt a mai scos o jumătate de casă din buzunar. Aşa cu titlu de informare, Stadionul Naţional este o copie fidelă a celui din Frankfurt. Doar că la Bucureşti costurile totale au fost cu mult mai mari, faţă de cele din Germania.  În fond „perfect” justificat, nu-i aşa?  În mod cert şi această lejeritate ne face să trecem uşor peste  cheltuielile şi eficienţa unor proiecte, care se vreau de anvergură naţională. Adică suntem în general scumpi la tărâţe şi ieftini la făină. Iar în multe alte cazuri, suntem şi plini de fudulie. În acest timp, americanii nici măcar nu se gândesc să taie stâlpii de lemn să-i înlocuiască cu alţii mai moderni, aşa ca la noi de exemplu…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.