La cum au decurs lucrurile în prima repriză a meciului cu CSU Craiova II, se părea că Ineul va prelungi seria neagră. Ceva s-a schimbat la pauză, la propriu și la figurat. Cristian Sculici a operat nu mai puțin de trei modificări ce au adus un plus, dar și atitudinea fotba­liștilor a fost cu totul alta.
Profitând și de omul în plus, zărăndanii au revenit de la 0-1 și au câștigat primul meci al sezonului. Au înscris doi dintre „senatorii de drept”, căpitanul Wild și „decarul” Stănaia. Acesta din urmă a reușit o execuție de excepție, înscriind din voleu cu stângul de la marginea careului, balonul atingând și bara înainte de intra în plasă. „Nu a fost deloc simplu. Terenul era greu, de abia îți țineai echilibrul, iar mingea a venit la vreo 5 metri în aer. Am tras exact așa cum îmi doream, am înscris un gol important pentru echipă, dar bucuria a fost reținută. Când mă uit în clasament, că de abia am părăsit ultimul loc, nu am motive să fiu prea fericit. Sperăm ca această victorie să ne deblocheze, iar eu să reușesc și alte goluri. Am avut destule ocazii în acest debut de campionat, atât eu cât și colegii mei, golurile trebuiau să vină mai repede. Dar, e important ceea ce facem de acum înainte, punctele pierdute nu se mai întorc”, spune mijlocașul ofensiv al „alb-albaștrilor”.
Iar viitorul apropiat înseamnă o deplasare foarte grea la finalul acestei săptămâni. Ineul se deplasează la Timișoara, în „fieful” celor de la Mama Mia Becicherecul Mic, care nu mai concep să piardă puncte după înfrângerea cu Sebișul și remiza de la Alba Iulia, cu Ighiul lui Himcinschi. Mai mult, sezonul trecut, trupa lui Bălu și Petre le-a administrat zărăndanilor cea mai severă înfrângere (8-0) a campionatului. „Nici nu mai vreau să-mi aduc aminte de acel meci, e ca un vis urât. De atunci, ne-am schimbat mult în bine și chiar dacă rezultatele nu au fost prea bune în aceste prime etape, sunt sigur că ne putem bate de la egal la egal cu ei. S-a demonstrat că nu sunt invincibili, iar noi avem un moral mai bun după prima victorie în campionat”, consideră Stănaia, care în afara ultimelor 20 de minute din derby-ul zonal de la Sebiș, a fost integralist în tricoul Ineului.

Recomandările redacției