Infirmeria „Bătrânei Doamne” mai primește un pacient pentru săptămânile ce urmează. Supozițiile de la finalul meciului cu Mioveniul
s-au confirmat, marți, în ceea ce-l privește pe Bogdan Stancu. Ieșit accidentat de pe teren în minutul 70, fundașul stânga al „roș-albilor” a efectuat un examen ECO, iar diagnosticul este clar: ruptură fibrilară la coapsa piciorului stâng. Asta înseamnă co fotbalistul sosit de la FC Snagov va absenta de pe gazon cel puțin o lună de zile și asta cu toate eforturile staffului me­dical, care îi vor face tratamente cu laser sau injecții cu plasmă. Dacă Laszlo Balint nu va căuta alte variante, cu Rareș Deta în stânga, automat Marius Tomozei va schimba banda, iar juniorul Andrei Rus ar trebui să-și păstreze locul în primul „11”,
Apoi, ca și Stephan Coulibaly și Alexandru Ciucur, și Cristian Pușcaș nu va mai reveni pe gazon în acest an. „Închizătorul” de 25 de ani
s-a operat la Timișoara pentru îndepărtarea calcifierilor avute în zona tendonului, iar perioada de recuperare este de trei luni de zile. Inițial se credea că tratamentele alternative vor da rezultate în cazul utistului, dar, în cele din urmă, ortopedul Radu Prejbeanu a ajuns la concluzia că e necesară intervenția chirurgicală.
Așadar, Balint se vede în postura de a renunța pentru o perioadă destul de lungă de timp la patru dintre jucătorii cu pretenții de titu­lari, dar, ceea ce este mai îngrijorător este că pe fondul încărcăturii fizice a elevilor săi, terenul sintetic ar putea favoriza și alte probleme de ordin medical. Iar UTA va juca într-o săptămână trei partide oficiale pe o suprafață artificială, cea de sâmbătă, la Târgu Jiu și cele cu Dinamo, în Cupă și cu Daco-Getica, în campionat, pe „Motorul”.

Recomandările redacției