ibePână la urmă, Adrian Falub ar putea primi atacantul dorit încă de acum o lună de zile. Stanley Ibe era așteptat aseară la Arad, iar dacă șefii UTA-ei îi vor obține semnătura va deveni automat prima opțiune pentru ofensiva „alb-roșiilor”. Nigerianul de 29 de ani  a făcut parte din lotul Ge­novei între anii 2000 și 2003, dar cele mai multe sezoane le-a petrecut în tricoul cehilor de la Bohemians Praga. Stagiunea precedentă, Ibe a fost coleg cu Ola și Babatunde, fotbaliști aflați deja în Calea Aurel Vlaicu, la Daugava Daugavpils (Letonia). Fiindcă este căsătorit și domici­liază în Cehia, vârful de culoare nu are statut de fotbalist extracomunitar.
Legitimarea lui Stanley Ibe ar putea-o bloca pe cea a lui Ibrahim Babatunde. Ghanezul e mai bine cotat decât jucătorul nigerian, având cifre bune la fosta campioană a Letoniei. În 31 de prezențe, Ibe a înscris 12 goluri, fiind tipul de atacant complet, care îmbină forța cu tehnica.
Vorbind de un alt utist de culoare, Patrice Feussi nu s-a antrenat nici miercuri și aproape sigur va rata și meciul cu Mioveniul. Cel puțin pe foaie, singura variantă de fundaș dreapta a staffului tehnic „textilist” este Nicolae Oltean, care a avut o prestație modestă la Satu Mare.

Recomandările redacției