„Bună ziua. Puteţi face un articol anonim cu privire la infrastructura oraşului, în special cu privire la intrarea din- s­pre Est în municipiul Arad, mai exact Calea Radnei colţ cu Calea Şiriei, unde intersecţia este nesemaforizată şi trece­rea peste liniile de tramvai spartă, ceea ce face ca traficul să fie infernal la orice oră a zilei? La fel şi Calea Voinicilor este un chin atât pentru şoferi cât şi pentru pietoni. Ataşez şi poze ca dovezi, poate fac şi autorităţile noastre ceva! Vă mul­ţumesc. Cu stimă, Ovidiu”.
Textul de mai sus, plângere-n pustiu sau lăcrămaţie-n zadar spre primărie şi guvern (două Zi­duri ale Plângerii  înaintea cărora plângi în plin şi plângi degeaba), ne-a parvenit, săptămâna trecu­tă, pe adresa de e-mail a redac­ţiei. „Înseamnă că oamenii, câţiva, nu chiar toţi, tot mai cred în vrăjeala căreia i se spune pompos puterea presei”, mi-am spus cu-amar în gând – şi-am purces cu-amarul să scriu amar cele care urmează.
Puterea presei???
Ei bine, oameni buni şi dragii moşului, aflaţi că presa (urăsc termenul!), din România, are tot atâta putere câtă mai are mâna mortului din coşciug – adică Ø (zero barat). De-amar de ani scriu ziariştii despre starea mizerabilă a drumurilor din oraş (dar şi des­pre alte multe cele), şi scriu de pomană, că nimeni nu ţine cont de zisele lor. De-amar de ani arădenii suduie scrâşnind din dinţi administraţii şi guvernări, şi tot de-amar de ani se cheltuiesc bani mulţi, mult prea mulţi, pe cârpeli care ţin un an-doi, adică tot cât cele făcute la nou. De-amar de ani ne mint ca pe cei din urmă proşti şi tot de-amar de ani ne jupoaie câte şapte piei tot ca la cei din urmă… De-amar de ani vă-nghesuiţi să votaţi, iar votul vostru nu-i alege, ci, infinit mai grav, îi legitimează-n poziţiile-n care ei au în mîini şi pîinea, şi cu­ţitul, şi sarea, şi piperul, şi ciorba, şi friptura (iar noi răbdăm cu ma­ximă politeţe, le plătim dări de ne ies ochii şi ne-alegem cu praful de pe tobă – ba nici măcar cu-atât), şi după ce i-aţi legitimat nu le mai puteţi face nimic, fiindcă legile-s de partea lor şi împotriva voastră.
De ne-nţeles
E chiar aşa de greu de înţeles că nu prezenţa la urne rezolvă problema asta capitală ci absenţa în masă de la vot i-ar pune cu botul pe labe? E chiar aşa de greu de-nţeles că atunci când ţi se jupoaie pielea de pe tine şi urli din străfundurile fiinţei, nu mai are importanţă dacă şacalii sunt de dreapta ori de stânga? E-aşa de greu de priceput că nu le pasă de voi, de noi, nici cât negru sub unghie şi că unica-le preocupare e propria-le ghiftuire?
Legea neschimbării
Uite, domnule Ovidiu, că scri­em, aşa cum am mai scris şi-aşa cum vom mai scrie, dar „n-o dăm ano­nimă” fiindcă nici nu ne stă-n fire, nici drept n-ar fi, deşi nici nu credem în vreun efect benefic. Credeţi că articolul ăsta va clinti ceva-n rudimentele de suflete ale celor care stau de pază la sacul de bani ca nu cumva să scape vreo firfirea unde nu trebuie? Credeţi că se vor anula alo­cările pentru ticăloşia de Arad – Capitală Verde a Europei ca să fie redirecţionate spre drumurile dezastruoase? Credeţi că se vor recupera milioardele aruncate pe apa sâmbetei în buzunare bine ţintite în competiţia Arad – Capitală Culturală a Europei ca să se repare vreo potecă? Vă-nşelaţi amarnic! Nimic nu se va recupera, nimic nu se va redirecţiona, ci totul (de bănet e vorba), va merge-n pungile demult planificate – şi nu vor merge pe ochi frumoşi, v-asigur.
Cine-i de vină? (varianta 1)
Cât despre starea drumurilor despre care ne-aţi informat, trebuie să vă spun că şi eu vieţuiesc în Arad, în Micălaca, iar pe Strada Voinicilor îmi antrenez zilnic, de mai multe ori pe zi, şi gleznele, şi nervii. La blestemata intersecţie a Căii Radnei cu-a Şiriei ajung mă­car de cinci ori pe săptămână – şi-mi ajunge pentr-o lună de sudalme calme şi de-njurături sfioase.
Vreţi să ştiţi de ce-i aşa intersecţia aia? Nu-l mai întrebaţi pe primarul Falcă, fiindcă vă va îndruga nişte minciuni atât de bine şlefuite încât chiar le veţi crede. Vă spun eu acum ce vă va spune el: că pesedeul e de vină, fiindcă pesedeul a oprit lucrările la pasaj, că pesedeul blochează toate pro­iectele mari ale Aradului, că pese­deul e lepra şi rîia care parazi­- tează Aradul şi pe arădeni, că pesedeul e…, şi pesedeul e… Şi totuşi, de 12 ani Aradul e cârmuit energic şi portocaliu nu de pe­sedeu ci de Gheorghe Falcă. De 12 ani Consiliul Local Municipal e dominat categoric, zdrobitor (aş zice faraonic dacă n-ar suna cam prea imperial), de Gheorghe Falcă. Atât de covârşitoare a fost susţinerea primarului Gheorghe Falcă în Consiliul Local Municipal încât nici un proiect n-a putut fi respins, oricât s-a zbătut bleste­matul de pesedeu.
Cine-i de vină (varianta 2)
Dacă-ntrebaţi pesedeul, vina-ntreagă o poartă Gheorghe Falcă şi „trupa” lui portocalie, acum co­lorată-n albastru – şi nu-i deloc departe de-adevăr ideea. Marea problemă e că şi dacă vine pe­sedeul la putere, pesediştii vor face-ntocmai ca predecesorii lor orange (acum bleu-gendarme), iar noi ne vom rupe şi maşinile (cine are-aşa ceva), şi trotinetele, şi pingelele, prin gropile şi pră­păstiile tuturor drumurilor repa­rate bine şi care după doi-trei ani arată ca şoselele bombardate de ruşi în Siria – adică arată mai rău decât acelea.
Cine-i de vină (varianta corectă)
În cazul descris în cuvinte şi-n fotografii de Ovidiu (dar câte ase­menea fotografii n-am publicat, câte cuvinte n-am înşirat!), vina principală e la administraţia municipală, tocmai în vîrful ei, însă pentru ce se-ntâmplă-acolo, sus de tot, vina-i jos, în cabina de vo­tare – şi nici măcar acolo, ci-n plecarea de-acasă spre secţiile de votare ca să vă lăsaţi fără nici o putere, deci să vă daţi de bună­voie pe mâinile lor.
Despre soluţii şi soluţie
Să dau eu soluţii? N-am nici dreptul (că nici măcar n-am candidat), nici nesimţirea de-a o face. Totuşi o soluţie este – şi-i singura salutară, dar n-o spun – fiindcă aş fi acuzat de instigare, de anar­hism (deşi sânt omul celei mai crâncene discipline). Dacă chiar vreţi soluţii, arădeni şi români laolaltă, recitiţi cu atenţie Noi vrem Pământ şi Decebal către popor ale lui Coşbuc şi Împărat şi pro­letar a lui Eminescu – şi altele de felul acesta, apoi „puneţi mîna pe unelte şi pe refren/ şi din voi, sărmani ai lumii, faceţi alt tren” spre-a porni tăvălugul schimbării, cel vindecător şi mîntuitor de toate relele şi de toţi răii.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției