În urma articolului din ziarul nostru de miercuri, 15.05.2019, articol intitulat „Într-o societate normală, sănătoasă, asta ar reprezenta o știre: a fost adusă orga Aradului”, Primăria Municipiului Arad a remis un comunicat redacției noastre. În acest comunicat se arată că au sosit primele elemente ale orgii care va fi amplasată în sala de concerte a Filarmonicii de Stat.

Se estimează că la finele lunii iulie a acestui an va începe etapa de construcţie – montaj, iar apoi urmează acordarea, probele tehnice şi armonizarea acustică a instrumentului muzical cu sala.

Cred că în următorii 100 de ani, nu va mai exista o investiţie de o asemenea dimensiune. În România, orgă mai deţine doar Ateneul Român şi Filarmonica de Stat din Târgu Mureş. Acum, cu mândrie putem afirma că şi noi vom avea acest instrument deosebit. La Arad au ajuns doar o parte din cele peste 15.000 de componente ale orgii. Încă de acum trei ani am luat în calcul construirea unei platforme foarte rezistente adaptate structurii, dimensiunii şi greutăţii acestui instrument care cântăreşte peste 13 tone. Suntem martorii unui eveniment deosebit” , a declarat managerul Filarmonicii de Stat Arad, Doru Orban, despre orga de peste jumătate de milion de euro.

Conducerea Filarmonicii de Stat mai spune că programul viitoarei stagiuni va cuprinde şi concerte de orgă.

Recomandările redacției