Au mai rămas doar câteva zile până la o nouă ediţie a Arad Streetball. FCC Baschet Arad organizează pentru al 3-lea an consecutiv unul dintre cele mai importante acțiuni sportive de acest gen.

Cei cărora le place baschetul sunt așteptați pe terenul Colegiului Naţional „Moise Nicoară” (fostul Slavici), pe data de 31 august. Competiția reunește de la an la an, tot mai mulţi participanţi.

Organizatorii evenimentului au avut deschise înscrierile pentru ediţia cu numărul trei până pe 18 august.

Ediţia precedentă a „Aradul Streetball“ a fost câştigată la masculin de echipa Mincu Timișoara, în timp ce la categoria feminin au reușit să fie fruntașe „Blondinele”.

Recomandările redacției