cfrAradul nu va mai avea Staţia CFR Marfă, iar desfiinţarea acesteia va fi urmată de disponibilizări. În jur de 100 de angajaţi ai CFR Marfă ce aparţin de Regionala CFR Timişoara vor fi disponibilizaţi din toamnă. Sătui de lipsa de perspective şi stimulaţi de Ordonanţa 36, privind salariile compensatorii, mulţi ceferişti vor să se înscrie pe lista de disponibilizări voluntare. Se pare însă că Ministerul Transporturilor vrea să aplice măsuri economice şi în cazul ceferiştilor care rămân în sistem. Pusă în discuţie este reducerea programului de muncă, de la cinci, la patru zile de muncă pe săptămână, prin care, salariile ar fi reduse implicit cu 20 la sută.
CFR Marfă stă pe butuci. La ultimile discuţii privind soarta companiei s-a luat decizia concedierii a 1.500 de ceferişti din sectorul de marfă, din întreaga ţară. Cert este că, primii pe lista de concediere vor fi angajaţii care vor să părăsească sistemul de bună voie, cu gândul la salarii compensatorii. Într-un comunicat, Ministerul Transporturilor menţionează: „Restructurările de personal de la CFR SA, CFR Călători şi CFR Marfă se vor face prin disponibilizări voluntare, iar angajaţii acestor companii vor beneficia de prevederile OUG 36/2013, pri­vind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie so­- cială acordată persoanelor disponi­- bilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de dis­ponibilizare“.
De groaza că vor primi salarii dimi­nuate, sătui de restructurări şi conştienţi că viitorul sectorului de marfă nu sună deloc bine, ceferiştii chiar vor să fie disponibilizaţi. Astfel, se pot alege cu salarii compensatorii timp de 24 de luni. Staţia CFR Marfă Arad va fi desfiinţată pentru că nu mai are activitate, pe fondul lucrărilor la Coridorul IV Pan-european. „Din sectorul CFR Marfă vor fi desfiinţate din întreaga ţară 1.500 de posturi şi desigur, primii vor fi cei care, voluntar vor să plece. Staţia CFR Marfă Arad va fi desfiinţată în scurt timp pentru că, trebuie să recunoaştem nu mai are activitate. Ni s-a spus că în viitor se pune problema reînfiinţării acesteia însă, la noi, după ce desfiinţezi ceva, sigur nu mai reînfiinţezi. În cifre, de pe Regionala CFR Marfă Timişoara vor fi puşi pe liber 100 de angajaţi, din care, 41 la Mişcare Comercial şi 45 la Tracţiuni. Din Arad vor fi disponibilizate 14 persoane din Mişcare Comercial şi şase de la Curtici. Cel mai probabil, disponibilizarea se va face din septembrie. Paralel cu aceste măsuri, ni s-a mai produs reducerea timpului de lucru de la cinci zile la patru zile pe săptămână, cu scăderea aferentă a salariilor, de 20 la sută, lucru cu care nu am fost şi nu vom fi de acord“, a susţinut Marian Epure, vicepreşedinte al Federaţiei Naţionale Mişcare Comercial.
Ceferiştii arădeni protestează la Bucureşti
Şi ceferiştii arădeni protestează în aceste zile la Bucureşti, în faţa Ministerului de Finanţe. Ceferiştii protes­tează împotriva restructurărilor şi acuză că lipsa de fonduri a adus CFR în colaps. „Un grup de ceferişti de la Arad participă timp de două zile la protestele din faţa Ministerului de Finanţe (… ). În prezent suntem în faza în care toată lumea se pronunţă în privinţa numărului de persoane care vor fi disponibilizate. Din informaţiile mele există o schiţă care prevede concedierea  a 1.300 de angajaţi ai CFR Marfă din toată ţara, dintre care, cei mai mulţi de la Regionala CFR Timişoara. Pe Arad, activitatea este moartă, astfel că de aici vor pleca mulţi oameni, unii urmând să fie transferaţi la Curtici. Sătui de incertitudine şi de trieri repetate, oamenii vor să se facă disponibilizări voluntare, cu con­di­ţia aplicării Ordonanţei 36 privind salariile compensatorii. Cei care îndeplinesc condiţiile de pensionare, ori cei care cumulează pensia cu salariul sunt, de asemenea, între primii vizaţi“, a susţinut Florin Matei, preşedintele Uniunii Sindicatelor MC Arad.

Recomandările redacției