Fiind „Perla Munților Apuseni” și o sta­țiune cu renume în țară, trebuie continuată această luptă pentru ca Moneasa să ajungă din nou pe locul pe care îl merită, având în vedere zona și locurile ce ne pot oferi sănătate și recreere. „Aici trebuie să discutăm cu cei din Consiliul Județean, cu cei din Consiliul Local, noi care suntem trup și suflet pentru stațiune și suntem dispuși să punem umărul la treabă pentru a readuce Moneasa la ceea ce a fost. Oamenii vin din toată țara, acum suntem la o capa-citate de 80%. Rezultatele vorbesc de la sine, avem salină la nivelul complexului, vin turiști cu afecțiuni destul de grave, iar după 10-11 zile spun că se simt extraordinar de bine”, ne-a declarat domnul Pelean Beniamin, de la Clinica de Recuperare Neoklinik din Moneasa, proprietarul și managerul clinicii. Din acest complex de recuperare ne-am dus la Codru Moma, unde am găsit un manager nou, numai de 30 de zile pus în această funcție, dar se cunoaște schimbarea încă de afară.
Iată ce ne spune doamna Teodora Munteanu, directorul Hotelului Codru Moma. „Am luat un mandat de 2 ani, începând din luna iulie. Este o misiune destul de grea pentru mine, am venit în plină furtună în ceea ce privește activitatea hotelieră. Aici e o activitate nenormată, dar pentru mine e ca o provocare, oamenii așteaptă de la director să le spună ce să facă, dar vreau să schimb această mentalitate care s-a împământenit. Munca pe care am asimilat-o în 17 ani și educația urmată m-au format pentru a duce orice luptă, am găsit în Hotelul «Codru Moma» o stare de comoditate. Ne străduim să rămânem pe linia de plutire fără să redu­cem din personal, dar am găsit aici o echi­pă unită, ceea ce m-a bucurat. Dar noi aici dispunem de aparatură și servicii de performanță, dar așa cum a precizat și domnul Pelean, trebuie să ne așezăm la o masă și să găsim soluții, să ridicăm Mo­neasa la justa ei valoare”, a precizat Teodora Munteanu.  

Recomandările redacției