Şedinţă extraordinară astazi la Strasbourg privind situaţia din România. Respectarea statului de drept şi independenţa justiţiei sunt subiectele de discuţie ale Comisiei pentru libertăţi civile din Parlamentul European. Întâlnirea are loc cu două zile inainte ca aceste teme să fie dezbătute în plenul legislativului comunitar, unde a fost invitată și Viorica Dăncilă.

Eurodeputaţii din Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne vor dezbate luni despre situaţia din România, inclusiv despre independenţa justiţiei, şedinţa fiind programată de la ora 19.30.

Pe ordinea de zi a Comisiei LIBE se află un raport al Comisiei Europene privind progresele înregistrate în România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi de Verificare, din 2017, şi raportul preliminar al Comisiei de la Veneţia care critică unele modificări aduse legilor Justiţiei.

La discuțiile din comisie va participa şi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.

Nu în ultimul rând, la sesiunea plenară reunită care va avea loc miercuri la Strasbourg se va discuta despre respectarea statului de drept în România, fiind invitată şi premierul Viorica Dăncilă.

Parlamentul European ar urma să adopte o rezoluţie cu privire la situaţia din România, în luna noiembrie.

Europenii, îngrijorați de situația din țară

Premierul Viorica Dăncilă s-a aflat săptămâna trecută într-o vizită la Bruxelles, în cadrul căreia a avut o serie de întrevederi cu reprezentanţi ai grupurilor politice din Parlamentul European, precum Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor, Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană şi Grupul Partidului Popular European.

Liderul grupului PPE, Manfred Weber, a transmis, după întâlnirea cu premierul Viorica Dăncilă, că este extrem de îngrijorat de situaţia din România şi că a întrebat-o pe Dăncilă despre corupţie şi despre independenţa justiţiei, el arătând că România face paşi înapoi în ceea ce priveşte lupta anticorupţie.

„Sunt extrem de îngrijorat de situaţia din România. Am întrebat-o astăzi pe prim-ministrul Viorica Dăncilă despre corupţie şi despre independenţa justiţiei. Nu vom negocia în ceea ce priveşte statul de drept”, a scris pe Twiter liderul grupului PPE, Manfred Weber.

El arată că România face paşi înapoi în ceea ce priveşte lupta anticorupţie şi se fac presiuni asupra independenţei justiţiei, cerând de urgenţă Guvernului român să se oprească.

„Ţara face paşi înapoi în ceea ce priveşte lupta anticorupţie şi se fac presiuni asupra independenţei justiţiei. Am văzut în această vară în Bucureşti oameni bătuţi de forţele de ordine şi, sincer, asta este inacceptabil. Lupta împotriva corupţiei nu este un lux, ci o necesitate absolută pentru a ne proteja cetăţenii şi afacerile împotriva abuzurilor din partea statului. De aceea, cerem de urgenţă Guvernului român să se oprească. Suntem de partea cetăţenilor europeni şi nu vom negocia niciodată în ceea ce priveşte statul de drept”, afirmă liderul grupului PPE, Manfred Weber, într-o declaraţie video postată pe contul său de Twiter.

Premierul Viorica Dăncilă a spus, vineri, la începutul şedinţei de Guvern, că discuţia despre încălcărea statului de drept în România este o temă falsă, politică, relatând discuţiile pe care le-a avut cu grupurile politice din Parlamentul European. Dăncilă a spus că a subliniat, în cadrul discuţiilor, că toate măsurile pe care le-a luat Guvernul au urmărit îmbunătăţirea economiei ţării şi apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, iar referitor la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei, premierul a arătat că doar o anchetă va stabili vinovaţii. „Raţiunea va învinge toate aceste manipulări şi zvonuri”, a subliniat Dăncilă.

Recomandările redacției