În urmă cu trei zile, am călcat pragul Primăriei Dieci, cu ocazia unui eveniment, care a avut loc la sediul instituţiei. Este vorba despre semnarea unui contract, în care este prevăzută modernizarea DJ792E Dieci-Dezna. La acest eveniment a participat domnul președinte al CJA, Iustin Cionca, care a și semnat contractul cu reprezentantul firmei câștigătoare a licitației,
SC. Inteco Holding, domnul Raul Henț.
Valoarea lucrărilor este de 20,6 milioane lei. Acest drum, ca să ajungi la Moneasa, se va scurta cu aproximativ 12-15 km, iar pe aici se va face legătura cu Valea Mureșului și cu restul comunităților de pe Valea Crișului, până la Hălmagiu. La eveniment au mai participat domnul deputat Sergiu Bâlcea și domnul vicepreședinte al CJA, Răzvan Cadar, primarul comunei Dezna și, bineînțeles, gazda, domnul primar Ștefan Galea și viceprimarul Florin Bogdan, de la Dieci.
– Să revenim la problemele noastre, domnule primar. Cum vi se pare administrația, având în vedere că dumneavoastră sunteți la primul mandat de primar?
– Da, să știți că nu este chiar așa de simplu, mai ales că eu am venit din mediul privat. Totul este să nu dezamăgești cetățenii. Pe oameni nu-i interesează partidele, doar persoana și să fie ajutați atunci când îți cer sprijin, să nu le întorcă spatele sau să-i duci cu minciuna.
– Da, domnule primar, și eu sunt de principiul acesta! Mă bucur că ați ajuns dumneavoastră în fruntea administrației, că v-am cunoscut de mai multă vreme și chiar spunea un cetățean că dumneavoastră sunteți pentru această funcție, nu altcineva. Același răspuns l-am avut de la mai multe persoane din Dieci, dar să revenim și să ne spuneți ce proiecte aveți depuse?
– Da, avem depus proiect la CNI. Anveloparea blocului de locuințe, modernizarea și dotarea Școlii Generale. De asemenea, avem proiect pe Fondul de Mediu, pentru iluminatul public la Crocna și Cociuba. Am demarat studiul de fezabilitate pentru străzile neasfaltate. Avem un studiu de fezabilitate pentru extinderea rețelei de apă, vreo 30 de kilometri la Roșia-Revetiș, o parte din Crocna și mici capete în Dieci. Vom face și o capelă mortuară la Dieci, asta în primă fază, apoi vom face și la Crocna-Revetiș. La Dieci, așa cum am spus, vom începe lucrările cam într-o lună. Așa cum am menționat, cu asfaltările mai avem trei segmente în Crocna-Revetiș Cociuba.
– Domnule primar, aveți majoritate în Consiliul Local?
– Deși la noi Consilul Local este foarte colorat, am lăsat politica partidului deo­parte și o facem pe cea a cetățeanului. Așa este bine, toți colegii au înțeles și avem colaborare foarte bună.
– O ultimă întrebare: Ce v-a determinat să intrați în politică, având în vedere că aveți o fermă numeroasă?
– Am vrut să mă implic pentru cetățenii acestei comune, să nu zic ,,cetățenii mei” ca Iohannis, să înțeleagă oamenii
altceva. Dar ei știu și au mare încredere în mine.
– Vă mulțumesc, domnule primar, și vă doresc mult succes! 

Recomandările redacției