stelescuEduard Iordănescu a avut parte de o dimineață agitată în Calea Aurel Vlaicu. „Principalul” celor de la ASA Târgu Mureș nu a stat un moment pe banca de rezerve, le-a dat tot timpul indicații elevilor săi care evoluau sub așteptări, dar a și protestat la aproape orice decizie de arbitraj. Asta i-a atras huiduieli și înjurături din tribuna a doua, dar fiul fostului selecționer a fost distant de tot și de toate.
El a părăsit rapid arena „Francisc Neuman” fără să stea de vorbă cu presa, spunând că are de prins un avion de la Timișoara. În locul său a vorbit unul dintre „secunzi”. „A fost un meci extrem de echilibrat, cu puține faze de poartă, în special în prima parte. Chiar dacă am egalat in extremis, rezultatul este just pentru ceea ce s-a întâmplat pe teren în decursul celor 90 de minute. Felicităm jucătorii echipei gazdă pentru atitudinea avută și jocul bun”, a precizat Ioan Stelescu.
Întrebat dacă ASA-ul nu se aștepta să aibă o misiune mai ușoară contra unei formații ce s-a reunit în în urmă cu două săptămâni, tehnicianul a adăugat: „Am urmărit-o pe UTA în primele jocuri oficiale din acest sezon și poate ne așteptam să arate puțin altfel. Dar, astăzi, echipa a dovedit mai multă maturitate, iar cu puțină răbdare va ajunge să câștige multe meciuri în acest campionat. Nu tratăm niciun adversar de sus, doar că mulți dintre jucătorii noștri sunt tineri, fără experiența ligii secunde și mai facem greșeli. Dar cu timpul vor crește și ei, iar Târgu Mureșul va arăta și mai bine”.
În fine, Stelescu nu a dorit să comenteze arbitrajul, insistând pe faptul că rezultatul i se patre echitabil.

Recomandările redacției