Știri despre școala mea – Nici nu ştiu cum au zburat anii…

Ziarul nostru inaugurează o nouă rubrică, „Știri despre școala mea”, dedicată elevilor și profesorilor care doresc să scrie des­pre școala lor, să își prezinte realizările și problemele, să scrie despre clasa lor, despre colegi, despre profesori, despre tot ceea ce înseamnă activitatea unei unități de învățământ. Toți sunt invitați să ne scrie pe adresa de e-mail a redacției, redactia@glsa.ro.
Astăzi, vă prezentăm un articol scris de Filip Cancel, elev în clasa a VIII-B, la Colegiul Naţional Preparandia „Dimitrie Țichindeal” Arad.
Mi-a venit şi mie rândul să aştern câteva fraze în această rubrică. Despre ce aş putea să vorbesc astăzi decât despre finalul clasei a VIII-a. La ora la care scriu, fetele au rezolvat problema rochiei cu care vor păşi pe „covorul roşu” la balul din această seară iar băieţii au terminat de exersat în faţa oglinzii mimica şi intonaţia pentru momentul în care, aflându-se în faţa colegei pe care o admiră de luni bune, o va întreba dacă îi acordă un dans.
Mă încearcă o nostalgie când îmi amintesc de primele zile în Colegiul Dimitrie Țichindeal. Purtam, prins de uniformă, un desen cu o răţuşcă şi ne lăsam îndrumaţi de doamna învăţătoare pe care o vedeam un fel de educatoare mai cu ştaif. Nu ne venea să credem că la fiecare 50 de minute, avem 10 minute de pauză să alergăm ca nebunii prin curtea şcolii. Nici nu ştiu cum au zburat anii… De la o festivitate de deschidere la alta, de la un set de teze la altul, de la o vacanţă la alta şi iată-ne la finalul clasei a VIII-a. Toţi ne spun că urmează un nou început dar numai noi, elevii, ştim că până la acel început trebuie să trecem prin nişte examene care chiar dacă nu sunt de speriat, simţim fiori gândindu-ne la ele.
În clasa a IX-a se vor reseta anumite lucruri. Vom avea co­legi noi. De unii ne vom despărţi dar vom primi cu braţele des­chise pe alţii… Până la urmă suntem toţi colegi de generaţie şi trebuie să trecem cu bine peste toate la fel cum au făcut şi părinţii şi bunicii noştri.
Trebuie să luăm din viaţă tot e mai frumos şi trebuie să ştim cu toţii că nu suntem şi nu vom fi niciodată singuri. Avem alături de noi persoane minunate care se numesc îndeobşte „profesori” şi care, de multe ori, s-au dove­dit a fi mai mult decât atât. Să le mulţumesc în parte fiecăruia? Aşa ar trebui să fac, dar nu-mi ajunge spaţiul pus la dispoziţie şi pentru că într-un fel sunt vocea claselor a VIII-a am să le mulţumesc tuturor în mod egal aşa cum fiecare dintre voi, colegii mei, ştiu că aţi fi făcut-o cu emoţie şi cu drag.
Le mulţumim şi părinţilor care s-au luptat ca noi să ne ridicăm prin învăţătura măcar un milimetru deasupra lor, îi mulţumim şi domnului director care a avut grijă s-avem grijă să nu ne lipsească nimic şi… mai departe adăugă fiecare inten­ţiile şi mulţumirile personale cui doreşte.
La revedere clasa a VIII-a! Un pas pân-la clasa a IX-a.
P.S. Dacă am greşeli, e vina mea. Dacă am scris corect, mulţumiri doamnei profesoare de limba româna. 
Cu modestie,
Filip Cancel, cls. a VIII-B, Colegiul Naţional Preparandia „Dimitrie Țichindeal” Arad