Furt din autoturism

Doi tineri, bănuiţi de comiterea unui furt dintr-un autoturism parcat pe raza municipiului, au fost identificaţi de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în noaptea de 15-16 februarie, cei doi tineri, ambii în vârstă de 16 ani, ar fi sustras două laptop-uri, bani şi alte bunuri, dintr-un autoturism parcat pe strada Predeal din municipiu, cauzând un prejudiciu total de aproximativ 10.000 de lei. Cei doi tineri sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a acestora.

 

Prinse în flagrant

Două femei, care au fost prinse în flagrant luni, în timp ce furau din magazin sunt cercetate de poliţiştii arădeni. Oamenii legii cercetează o tânără de 15 ani, care a fost depistată în timp ce sustrăgea alimente de pe rafturile unui magazin, situat pe strada Banul Mărăcine şi o femeie, de 42 de ani, care a fost depistată în timp ce sustrăgea produse cosmetice, dintr-un magazin de pe Calea Aurel Vlaicu. Prejudiciul cauzat a fost recuperat, pe numele celor în cauză fiind întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

 

Amenzi de 47.000 lei

Poliţiştii rutieri au efectuat atât  în municipiu, cât şi pe raza judeţului mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 220 de amenzi, în valoare totală de aproximativ 47.000 de lei. Dintre acestea, 109 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 111 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 5 permise de conducere şi 3 certificate de înmatriculare.

Recomandările redacției