Infracţiuni în trafic

Poliţiştii Postului Secusigiu au depistat în trafic, luni, un bărbat, care conducea un autoturism neînmatriculat şi fără a deţine permis de conducere.

Astfel, oamenii legii au depistat în trafic, pe raza localităţii Sînpetru German, un tânăr, de 27 de ani, în timp ce conducea un autoturism, fără a deţine permis de conducere, în urma verificărilor efectuate constatându-se că numerele de înmatriculare provizorii ale autoturismului aveau termenul de valabilitate expirat din data de 15 iulie a.c..

Pe numele celui în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat şi fără a poseda permis de conducere.

 

Permise reţinute

Poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu, cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere, pentru neregulile constatate aplicând 306 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 79.000 de lei.

Dintre acestea, 150 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 156 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice.

De asemenea, au fost reţinute 13 permise de conducere şi trei certificate de înmatriculare.

Recomandările redacției