Ştiri pe scurt (19.01.2015)

0
293

Tăiere ilegală de arbori

Un bărbat, bănuit de comiterea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori, a fost depistat de poliţiştii Postului de Poliţie Tauţ. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în perioada 1-16 ianuarie, bărbatul de 39 de ani, ar fi tăiat fără drept mai mulţi arbori nemarcaţi, dintr-o pădure din zona localităţii Nadăş administrată de Ocolul Silvic Zărandul, cauzând un prejudiciu de 1.137,66 lei. Bărbatul este cercetat pentru tăiere ilegală de arbori.

 

Au furat din magazine

Două persoane, care au fost prinse în flagrant, în acest sfârşit de săptămână, în timp ce furau din magazine de pe raza municipiului, sunt cercetate de poliţiştii de ordine publică. Oamenii legii cercetează un bărbat de 45 de ani, care a fost depistat în timp ce sustrăgea dintr-un supermarket, mai multe produse cosmetice şi un tânăr de 22 de ani, care a fost depistat în timp ce sustrăgea bunuri nealimentare de pe rafturile unui magazin, trecând pe la casa de marcat fără să achite contravaloarea acestora. Prejudiciul cauzat în valoare totală de aproximativ 300 de lei a fost recuperat, pe numele celor în cauză fiind întocmite acte premergătoare pentru furt.

 

Dispărută de la domiciliu

La data de 17 ianuarie, a dispărut de la domiciliu, Ioana Larisa Stoia de 24 de ani, din Arad. Femeia are următoarele semnalmente: înălţime 1,70 m, 65 kg, faţă rotundă, ochi căprui, păr şaten, ondulat, tuns scurt. La data dispariţiei aceasta purta haină imitaţie de blană de culoare maro deschis şi pantaloni din stofă de culoare albă. Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea acesteia sunt rugate să sune la apelul de urgenţă 112 sau la cea mai apropiată secţie de poliţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.