Cercetat penal

 Poliţiştii din cadrul Poliția Orașului Pecica l-au depistat în trafic, zilele trecute, pe Sorin M. din Şeitin, care conducea, pe DN 7, în oraș, un microbuz marca VW Crafter.

La verificările efectuate, oamenii legii au constatat că  acesta avea dreptul de a conduce suspendat.

Pe numele bărbatului  s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat.

Prins în flagrant

Oamenii legii din Gurahonţ au  depistat ieri, în flagrant, un bărbat bănuit că ar fi sustras bani din incinta unui bar, din localitatea Hălmagiu.

Urmare a cercetărilor efectuate de către poliţişti, s-a stabilit faptul că,  în timp ce se afla în incinta  unui bar din Hălmagiu, profitând că angajata a ieşit pentru câteva minute din local,  Petru P., de 37 de ani, din Cristesti, ar fi pătruns după pultul de servire, de unde ar fi sustras bani.

Poliţiştii au întocmit în cauză, un dosar de cercetare  penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Sancţiuni contravenţionale

Poliţiştii rutieri au efectuat, atât  în municipiu, cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere, pentru neregulile constatate poliţiştii aplicând 230 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 31.000 de lei.

Dintre acestea, 190 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare,  pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate pietonilor angajaţi în traversarea străzii, efectuarea de depăşiri neregulamentare, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice.

De asemenea, au fost reţinute 11 permise de conducere şi 7 certificate de înmatriculare.

Recomandările redacției