Transport illicit de anvelope

 

Un transport ilicit de peste 180 de anvelope uzate a fost oprit la Vladimirescu. Poliţiştii de la Poliţia Comunală Vladimirescu, au depistat şi oprit în trafic, transportul ilegal.

Poliţiştii au depistat în trafic pe DN 7, pe raza localităţii Vladimirescu, un bărbat, din judeţul Argeş, care transporta cu o autoutiliatară, 185 de anvelope uzate, pentru care nu deţinea documente legale de provenienţă.

Bărbatul a fost sancționat contravenţional conform Legii nr. 12/1990, cu suma de 5.000 de lei, iar anvelopele în valoare de aproximativ 5.000 de lei, au fost reţinute în vederea confiscării.

 

 

Prins în flagrant

Un bărbat a fost depistat în flagrant de poliţiştii Biroului de Ordine Publică, în timp ce fura dintr-un magazin.

Bărbatul a fost depistat în timp ce sustrăgea două seturi de adaptoare pentru şurubelniţe şi mai multe burghie, dintr-un magazin de pe raza municipiului.

Prejudiciul cauzat a fost recuperat, pe numele bărbatului fiind întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

 

 

Amenzi de 52.000 lei

Poliţiştii rutieri au efectuat, atât  în municipiu, cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 196 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 52.000 de lei.

Dintre acestea, 44 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 152 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 9 permise de conducere şi 3 certificate de înmatriculare.

Recomandările redacției