Oprit în timp ce transporta 3.600 kg de cupru furat           

Poliţiştii de la Poliţia Comunală Şiria au depistat şi oprit în trafic un bărbat, care transporta ilicit peste 3.600 kg de cupru, despre care există bănuieli că a fost sustras.  Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, a fost depistat de poliţişti, în urma activităţilor de patrulare, pe raza localităţii Şiria, în timp ce transporta ilicit cu o autoutilitară 3.660 kg de cupru în valoare de aproximativ 36.600 de lei, fără a deţine legale documente de provenienţă. În urma extinderii verificărilor s-a stabilit că, cele 3.660 kg de cupru, ar fi fost sustrase dintr-o societate comercială de pe raza localităţii Ineu. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, întreaga cantitate de cupru fiind reţinută în vederea continuării cercetărilor.

 

Urmărit internaţional                     

Un arădean, dat în urmărire internaţională, a fost depistat de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale. Bărbatul, de 39 de ani, din Arad, a fost depistat pe raza municipiului, pe numele său existând un mandat european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Germania pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Conform procedurii, urmăritul internaţional a fost prezentat magistraţilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, care au dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore, în vederea predării către autorităţile germane.

 

Furt din locuinţă

Un tânăr, bănuit de comiterea unui furt dintr-o locuinţă, de pe raza municipiului, a fost identificat de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în noaptea de 31 august – 1 septembrie a.c., tânărul de 19 ani, ar fi pătruns prin escaladarea unui geam lăsat deschis într-o locuinţă de pe raza cartierului Aradul Nou, de unde ar fi sustras un telefon mobil în valoare de aproximativ 2.700 de lei. Cel în cauză este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Recomandările redacției