Au furat şase biciclete

Doi bărbaţi bănuiţi că ar fi furat mai multe biciclete de pe raza municipiului Arad, au fost depistaţi de poliţiştii de la Postul de Poliţie Felnac. Din cercetările efectuate de către poliţişti, s-a stabilit că cei doi bărbaţi, în vârstă de 40, respectiv 25 de ani, ambii din Sâmpetru German ar fi sustras şase biciclete, de pe raza municipiului Arad. Cei doi sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

 

Copiii jandarmilor au fost vizitaţi de Moş Crăciun

La sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a avut loc întâlnirea copiilor jandarmilor arădeni cu Moş Crăciun. Lângă un brad frumos împodobit şi în atmosferă de sărbătoare, copiii au spus poezii şi au cântat minunate colinde. Cei mici au fost răsplătiţi cu daruri şi au primit promisiunea că, dacă vor fi cuminţi, vor primi vizita Moşului şi în anul care vine.

 

Sute de şoferi amendaţi

Poliţiştii rutieri au efectuat atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 230 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 72.000 de lei. Dintre acestea, 160 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 20 permise de conducere şi 11 certificate de înmatriculare.

Recomandările redacției