Fermerii se confruntă, în fiecare an, cu diverse probleme. Majoritatea spun că munca lor nu este plătită, iar ajutorul de la stat este nesemnificativ. Din acest motiv, un crescător  de ovine îi îndeamnă pe ciobani să strângă lâna oilor și să-i dea foc, în semn de protest.

Acesta spune că tunsul unei oi costă 8 lei în timp ce lâna ei se vinde cu doar 60 de bani. În așa condiții, ciobanii ies pe pierdere.

Oierul gorjean susține că Ministerul Agriculturii nu se implică așa cum ar fi nevoie și ar trebui în rezolvarea problemelor semnalate de crescătorii de animale din România, iar dacă lucrurile vor continua așa, în câțiva ani efectivele vor scădea dramatic.

„Vreau să vă spun că eu, Cherciu, i-am povățuit pe toți fermierii și toți ciobanii să dea foc la lână. Noi primim 20 de bani pe kilogramul de lână. Mai rău de așa nu s-a trăit. Dau 8 lei să tund o oaie și am cam 2.000 anual și pentru lâna de la o oaie primesc 60 de bani. Nu ne alegem cu nimic dacă vindem lâna sau pielea. Ieșim chiar în pierdere,” spune oierul.

Fermierul  îi îndeamnă pe toți ciobanii să protesteze dând foc lânii.

„Vânzarea lânii și a pieii este o catastrofă și nu avem ce discuta. Dacă am fi uniți, atunci turcii nu ar mai avea de unde să cumpere și nu ar mai râde de noi. Dacă ne-am uni și 3-4 ani nu le-am da lâna, ar fi altceva. De aia, eu îi sfătuiesc pe toți să-i dea foc, ceea ce fac și eu. România și fermierii sunt lăsați de izbeliște,” a declarat oierul, pentru pandurul.ro

Ferma lui Ion Cherciu este recunoscută ca fiind una dintre cele mai tehnologizate.

Anul acesta a fost reluat Programul Lâna. Crescătorii de oi vor putea accesa din nou schema de ajutor de minimis pentru valorificarea lânii. De această dată, cuantumul subvenției pentru lână s-a dublat. Dacă înainte crescătorii de ovine primeau o plată de 1 leu pentru un kilogram de lână vândut, acum suma este de 2 lei pe kilogram. Programul Lâna a fost întrerupt pe vremea ministrului Adrian Oros, care a constatat o serie de nereguli la granița cu fraudarea ajutorului.

Sursa : pandurul.ro

Recomandările redacției