UTA a încheiat o lună de zile sub comanda lui Laurențiu Roșu și Francisco Ignacio Martinez Cabrera. Dacă antrenorul principal încă nu și-a pus cu adevărat amprenta pe  jocul de ansamblu al echipei, de vină fiind și terenurile la limita practicabilității, munca preparatorul fizic spaniol dă roade vizibile. Echipa arădeană a câștigat trei meciuri consecutive după pauză, când a marcat nu mai puțin 7 goluri, încasând doar două. Datelor statistice se adaugă și progresele vizibile la capitolul fizic ale unor fotbaliști din lot.
Sorin Strătilă poate e chiar cel mai bun exemplu, cele 4-5 sprinturi ale sale după minutul 80 fiind chiar o premieră de când mijlocașul de bandă îmbracă tricoul „alb-roșu”. De obicei ultimele 10 minute chiar prindeau deja la duș, dar cu Academica a fost unul dintre cei mai proaspeți utiști. Și-ar fi dorit și un gol pentru a-l dedica băiețeului vărului său, Lucas, născut ieri și pe care îl va năși când va vei timpul.
– Sorin, de unde aceste resurse fizice și în minutul 90? Tu de obicei cereai schimbarea prin minutul 60, 70…
– M-am odihnit bine săptămâna asta, dar am și făcut pregătire se­parată cu Nacho pentru crampe, streching. Chiar văd că nu mai am probleme, da trebuie să recunosc că am fost și eu șocat cu acele sprinturi de final, mai ales că terenul a fost teren greu. Sper să o țin tot așa.
– Ați trăit din nou periculos…
– Meciul a fost foarte greu în special din pricina gazonului. Ne-am antrenat două săptămâni pe altundeva, chiar și în Ungaria pentru a se aranja terenul, dar, sincer, parcă e mai rău ca înainte. Nu putem juca fotbal, să facem fazele ce le lucrăm la antrenamente. Noroc că după pauză am intrat motivați și nu i-am lăsat să iasă din jumătatea lor și
ne-a ieșit luând cele trei puncte.
– Peste exact o săptămână, joci primul tău derby al Vestului…
– Toată lumea se mobilizează, mi s-a spus să nu iau galben cu Clinceni, deși azi era foarte important să câștigăm. Sincer, nu înțeleg ce derby e, poate între galerii, ceva legat de istorie, căci altfel ei sunt pe 15, iar noi la două puncte de locul 3. Nu ar trebui să avem probleme, propun să fim calmi și să batem la două-trei goluri diferență. Mai ales că jucăm acasă.
– Cu aceste ultime trei victorii, pare că intrați din nou în cărțile promovării…
– Am și zis după meciul de la Satu Mare, unde, dacă Burlă nu lua roșu, am fi câștigat, că nu avem voie să mai pierdem până la sfârșitul campionatului. Mai avem trei meciuri ușoare, Timișoara, mergem la Balotești și cu Berceni acasă, iar apoi mergem la Chindia unde nu trebuie să pierdem. Începe apoi returul, mergem la Vălcea și vine Suceava, trebuie să ne distanțăm și de ei.
– Chiar v-ați dori să jucați și primele două partide din retur la cum se prezintă terenurile?
– Dacă echipa este în formă
mi-aș dori să jucăm câte meciuri vor mai fi în acest an.  S-a văzut și azi că am jucat și împotriva terenului, deși nu e normal să existe astfel de condiții. Și nu vorbesc doar despre terenul de la Arad, ci și în alte părți din țara asta.
Despre Strătilă a vorbit și Adrian John Ene, care a lucrat cu fotbalistul UTA-ei la Astra. „Sincer să fiu, i-am spus lui Strătilă înainte de meci să accepte orice ofertă din prima ligă, deoarece timpul trece… UTA mi se pare o echipă foarte bună, care merită să fie în Liga 1, mai ales datorită tradiției și cine știe, poate că Strătilă a ales bine să rămână la Arad”, a menționat antrenorul licențiat al Clinceniului.

Recomandările redacției