Strigăt de ajutor: un proprietar de pădure din Şilindia cere autorităţilor să oprească defrişările

0
297

padureZiarul nostru a scris de nenumărate ori despre tăierile ilegale care au loc în  pădurile administrate de Direcţia Silvică Arad, mai ales pe raza Ocolului Silvic Valea Mare, poliţiştii opresc periodic camioane care fac transporturi ilegale de lemne, astfel încât putem spune că furturile de material lemnos au ajuns la ordinea zilei.
În condiţiile în care deţine o pădure de 0,8 hectare în zona Şilindia, unde hoţii au început să acţioneze fără nicio teamă faţă de lege, un sătean face, prin intermediul ziarului nostru, un apel către autorităţi, cerând oprirea defrişărilor ilegale. „În comuna Şilindia a luat fiinţă o grupare mafiotă care are ca activitate tăierea necontrolată a pădurilor sătenilor şi valorificarea masei lemnoase în ţară şi în Ungaria”, ne scrie Pavel Jurcău. Acesta spune că a apelat la ajutorul presei din cauză că în urma sesizărilor pe care le-a făcut printre altele către Direcţia Silvică Arad, Ocolul Silvic Târnova, Ministerul Mediului, Prefectură, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad nu au fost luate niciun fel de măsuri concrete. În plângerea pe care a trimis-o instituţiilor cu pricina, Jurcău susţine că a descoperit că din pădurea pe care o deţine a început să se fure în mod sistematic. „În ultima perioadă, sustragerile sunt tot mai frec­vente. Astfel, începând de prin lunile iunie, iulie, august 2014 au fost furate 20-25 de bucăţi de arbori de esenţă pin, cu gro­simea de 30-50 de centimetri (lemn industrial); 20-25 de arbori de esenţă salcâm, cu grosimea de aproximativ 20-35 de centimetri; şapte- zece bucăţi de arbori de esenţă carpen, cu grosimea de aproximativ 20-35 de centimetri”, se arată în plângere.
Un posibil dezastru ecologic
Bărbatul susţine că a găsit în incinta unui gater zece buşteni care erau transfomaţi în scânduri, despre care bănuieşte că ar proveni din pădurea lui. „Din investigaţiile mele efectuate în rândul locuitorilor de pe Valea Lugu­zăului se deduce că mai mulţi căruţaşi din Luguzău, Şilindia, Satu Mic sustrag aproape zilnic lemne din pădurile din apropiere… […] Menţionez că şi din tarlalele învecinate cu tarlaua noastră s-au făcut mai multe tăieri de defrişare necontrolate, care pot produce un dezastru ecologic în zonă”, se mai arată în sesizare. În încheiere, Pavel Jurcău cere depistarea vinovaţilor, recuperarea prejudiciului şi obligarea hoţilor să înlocuiască arborii tăiaţi ilegal.
Poliţia face cercetări, silvicultorii preferă să tacă
Contactat telefonic, Lucian Cozma, purtătorul de cuvânt al Prefecturii, ne-a declarat că petiţia bărbatului a fost înregistrată la instituţia pe care o reprezintă şi a fost ulterior redirecţionată către Direcţia Silvică Arad, pentru a o analiza şi soluţiona conform prevederilor legale. La rândul său, Ovidiu Liber, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, susţine că au fost demarate cercetări în această cauză. „La nivelul IJP a fost înregistrată o sesizare în acest sens. În momentul de faţă se efectuează cercetări cu privire la aspectele semnalate”, afirmă Liber.
Dacă reprezentanţii Prefecturii şi ai IPJ au dat dovadă de des­chidere, ca de obicei, am putea spune, în schimb, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice nu a răspuns la telefon.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.