Suntem în plină campanie de vaccinare. O parte a arădenilor s-a vaccinat, o altă parte nu. Printre persoanele nevaccinate sunt și mulți tineri. De la mijlocul lunii, în multe centre universitare  se vor deschide  zone de vaccinare speciale pentru studenți. Se iau în calcul combinezoanele la cursuri pentru studenții nevaccinați dar și  prioritizare în cămine pentru cei vaccinați.

Ministrul Cîmpeanu precizează că studenții care nu s-au vaccinat, ar putea să fie obligați să poarte combinezon, atunci când merg fizic la cursuri practice sau ore de laborator începând cu tdn toamnă, susține Ministrul Educației. Sorin Cîmpeanu a precizat că unele universități iau în calcul această variantă.

Sunt unul dintre cei care susțin importanța prezenței fizice pentru derularea stagiilor de practică și activităților directe. Pentru asta, sunt universități care se gândesc ca din toamnă să nu facă rabat de la prezență fizică în cadrul orelor de laborator/lucrări practice și să impună o serie condiții, spre exemplu participarea studenților vaccinați la aceste ore de laborator și lucrări practice, fără a fi îngrădit participarea studenților care nu sunt vaccinați. Studenții care nu se vor fi vaccinat în toamnă ar putea să aibă la dispoziție, spre exemplu, combinezoane de protecție pe care să le poarte pe tot parcursul programului didactic. Sunt câteva universități și eu personal susțin această variantă”, a declarat Sorin Cîmpeanu pentru  HotNews.

În plus, Ministrul Educatiei spune că ar putea exista o prioritizare a studenților vaccinați în ceea ce privește locurile în cămine.

Recomandările redacției