IMG_1116

Conducerea UAV prezintă situaţia burselor în China

După cum vă informam în numerele trecute ale ziarului nostru, Universitatea Aurel Vlaicu a obţinut 20 de burse în China, astfel încât studenţii şi masteranzii care doresc să studieze un semestru în universităţile de acolo o pot face dacă se înscriu până pe 25 ianuarie. „Cele 20 de burse sunt pentru zece programe de licenţă şi şapte programe de master. Cei care vor să studieze în China în perioada 9 martie şi 3 iulie sunt aşteptaţi să vină să se înscrie. Li se asigură o bursă de 800 de lei pe lună, cursuri gratuite şi cazare. Trebuie să-şi plătească doar transportul. De menţionat că în situaţia în care studenţii ce vor să plece sunt în ani terminali, putem să organizăm doar pentru ei sesiunea de licenţă”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, preşedintele Consiliului Academic al UAV. La rândul său, prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul UAV, a ţinut să remarce că studenţii şi masteranzii universităţii au astfel o şansă extraordinară. „Programele de licenţă pentru care se acordă burse sunt: Inginerie textilă; Inginerie alimentară; Inginerie mecanică; Ingineria mediului; Informatică; Administrarea afacerilor; Științe umaniste; Științele educației; Design; Educație fizică și sport. În ceea ce priveşte programele de master, acestea sunt: Inginerie textilă; Inginerie alimentară; Inginerie mecanică; Ingineria mediului; Informatică; Administrarea afacerilor şi Design”, susţine rectorul UAV.

Recomandările redacției