Am citit, deunăzi, un studiu al unui parlamentar arădean, care încerca să îi convingă pe arădeni că actualele proteste ale pecicanilor, nădlăcanilor sau semlecanilor sunt profund politizate, în timp ce protestele de la începutul anului trecut au fost, într-adevăr, reprezentative şi revendicative.
Nu ştiu ce calcule şi-a făcut respectivul parlamentar, dar situaţia cred că stă tocmai invers. În 2012 revendicările erau strict politice, gen „Jos Băsescu”, „Jos Boc” sau „Jos Guvernul”. Unii protestatari de atunci, fie că erau în stradă, fie acasă, în greva foamei, fie pe la televiziuni, au ajuns parlamentari sau miniştri, semn că au avut un scop politic personal clar. Mai mult, au fost unele „scurgeri” de informaţii, cum că mulţi dintre protestatari au fost recompensaţi, dacă nu financiar, măcar cu un ceai sau alte întăritoare specifice sezonului rece. Singurul lucru de care s-au putut agăţa protestatarii, în iarna 2011-2012, a fost acel scandal – provocat de Traian Băsescu – căruia i-a căzut victimă colaterală secretarul de stat Raed Arafat.
Aici, la Arad, respectiv la Pecica şi Nădlac, situaţia este cu totul alta. Este clar ca­racterul revendicativ al protestelor. În fond, s-au desfiinţat patru administraţii financiare locale, au dispărut câteva zeci de locuri de muncă prin această măsură. Şi, mai mult, se crează un disconfort social, sub masca unei reorganizări administrativ-guvernamentale, un disconfort care vizează zeci de mii de oameni. Aici, în acest al doilea caz, oamenii îşi doresc o clarificare, o reparaţie a măsurilor luate (dacă e cazul!), în care scopul principal nu este demiterea cuiva.
Dacă la protestele de acum un an jumate intenţia politică era clară, şi aici, în cazul protestelor de la Nădlac şi Pecica, se poate vorbi de o încercare de politizare. Opoziţia de acum a încercat să câştige capital politic aşa cum opoziţia de atunci a încercat să facă acelaşi lucru. Doar că temelia de acum e mult mai solidă, vizează clar o nemulţumire socială, pe când atunci, iarna, am avut de-a face cu protestatari de profesie.
În schimb, în cazul celor patru administraţii financiare desfiinţate se poate vorbi de o… răzbunare politică! Cele patru admi­nistraţii sunt Pecica, Nădlac, Curtici şi Pâncota. Culmea coincidenţei, (de fapt n-ar trebui să ne mire) cele patru oraşe supuse „bisturiului” reformei au fiecare primar aparţiând partidului de Opoziţie. Argumentele guvernării au fost clare: o eficientizare a colectării banilor de către Finanţe. Dacă Pecica, Curtici (destul de aproape de Arad) şi Pâncota (aproape de Ineu), în ceea ce priveşte Nădlacul, deja e o distanţă de circa 50 de kilometri până la Arad. Aici nu se prea justifică eliminarea din schemă a administraţiei nădlăcane, mai ales pentru că aici există o puternică activitate agricolă.
Paradoxul guvernării merge mai departe: deşi este o puternică activitate agricolă, deşi mai nou s-au introdus impozite pentru agricultori, se desfiinţează tocmai o circă financiară care s-ar dovedi productivă.
Revenind la studiul parlamentarului nostru, toate argumentele duc la o singură concluzie: e cam ca la Radio Erevan. Adică a cam nimerit-o cu politizarea dar a confundat protestele.

Recomandările redacției