Progresul Pecica a scos patru puncte în fața formațiilor ce au încercat să țină ritmul cu Turris Turnu Măgurele în ediția precedentă a seriei a III-a a eșalonului terț. După remiza cu liderul FC U Craiova 1948, a urmat un succes extrem de prețios cu Flacăra Horezu și o revenire rapidă pe poziția a doua a clasamentului. Iar acesta a venit și la două goluri dife­rență, reușită ce a închis partida fiind cu adevărat una specială: șut în vinclu din afara careului al lui Dumitru Copil, intrat pe final pe gazon. „Am creat un grup frumos aici pe Pecica, sperăm să ne menținem pe această linie, Îi felicit pe toț, inclusiv pe cei veniți de pe bancă. Unii au jucat mai puțin, dar ei trebuie să înțeleagă că ne bucurăm și să suferim împreună”, a spus Dan Stupar la finalul disputei cu vâlceanii.
Vorbind efectiv despre desfășurarea confruntării cu Horezu, antrenorul Progresului a adăugat: „Rezultatul este o consecință a jocului prestat, păcat că am ratat destul de mult. Au fost ocazii ce ne puteau aduce liniște pe final dacă le-am fi fructificat. Așa, însă, finalul a fost incandescent, cu ratări și de-o parte și de cealaltă. Am întâlnit o echipă arțăgoasă care a jucat fotbal, cu un atac foarte bun, mie mi-a plăcut foarte mult. Forța ofensivă și-a spus cuvântul pentru ambele formații și a rezultat un joc foarte bun, cu ocazii multe. Important este că am obținut cele trei puncte, asta ne-am propus și menținem, astfel, linia rezultatelor pozitive. Felicit băieții pentru atitudine și joc”.
A fost ziua mijlocașilor la Pecica și asta pentru că, pe lângă Copil, și-au mai trecut numele pe lista marcatorilor Sergiu Popa, din penalty și Bogdan Bozian, cu o execuție inedită pentru el: lovitură de cap din mijlocul careului. Senegalezul Mansour a fost cel care l-a învins pe Gârlea după 360 de minute de imbatibilitate. Runda viitoare, „galben-albaștrii” se deplasează la Hunedoara.

Recomandările redacției