stupar-tiszaDe la începutul săptămânii trecute, UTA II s-a pregătit în regim de cantonament, pe plan local, cu câte două și trei antrenamente pe zi. Perioada intensă s-a încheiat sâmbătă, cu un amical pe care junii conduși de Dan Stupar, Adi Ungur și Francisc Tisza l-au disputat în fieful Șoimilor Lipova și pe care l-au terminat la egalitate:
2-2.
„S-a muncit mult și din greu, sperăm ca în timp să se vadă și roadele. E o perioadă de acumulări, și eu când eram fotbalist oarecum uram aceste perioade, dar te încarci și fizic și tehnic și tactic, o asemenea pregătire te poate ajuta pe toata durata unui tur sau chiar a sezonului, ținând cont că iarna se lucrează mai mult fizic”, punc­tează Stupar.
Baby-UTA!
La scurt timp după reunire, de la prima echipă soseau mai mulți jucători, ceva mai în vârstă decât juniorii, pe care UTA a dorit să-i împrumute. Pe rând, aceștia și-au găsit echipe de seniori: Adi Popa, Cotoc și Bulza sunt la Cermei, Leucuța a ajuns la Criș, iar Ghergar va juca în Liga a III-a, la Metalurgistul Cugir. Deocamdată, doar Ousmane și Wild au rămas pe loc. În sens invers, Petre, Tănase, Jorza, Man, Lazăr sau Mara sunt la antrenamentele lui Roli Nagy.
„Ne bazăm pe copiii noștri, media de vârstă va fi mult mai scăzută decât anul trecut, deocamdată ne bazăm pe gene­rațiile 97-98, maxim 96. Sperăm să facem o figură frumoasă, chiar dacă vom fi puțin mai tineri. Campionatul trecut le-a căzut foarte bine unora, drept urmare sunt luați în lotul echipei mari, zic că și experiența de la seniorat le-a prins bine”, apreciază Stupar.
„Să învețe de la experiența lui Adi Ungur!”
De câteva săptămâni, Stupar îl are lângă el pe Adrian Ungur, colegul de echipă de acum două decenii și ceva. „Între mine și Adi s-a legat o prietenie mai deosebită, încă de când a venit la noi. Eu aveam deja câțiva ani la UTA, el era nou-venit, l-am luat sub aripa mea. I-a fost mai greu la început, în perioada aia era greu să fii tânăr nu doar la UTA, ci peste tot! Juniorii erau destul de exploatați, nu aveau voie să mârâie, cărau bagaje. Cu trecerea anilor, deveneau ei «ve­teran». Acum, din punct de vedere al experienței lui Adi în fotbal și a calității sale, venirea lui e de bun augur, pot învăța mulți tineri din experiența lui, mai ales din fața porții, nu degeaba a ajuns golgeter doi ani la rând peste trei serii de Divizia B”, a conchis ”principalul” tinerilor utiști.
UTA II mai are legate întâlniri cu Păulișana Păuliș (miercuri) și CS Ineu (sâmbăta).

Recomandările redacției