Statele Unite şi-au anunţat joi intenţia de a ieşi din Tratatul ”Cer deschis” – care autorizează supravegherea aeriană a ţărilor particiante – acuzând Rusia de încălcări repetate ale prevederilor acestui acord, relatează Reuters. Această retragere urmează să aibă loc în mod oficial peste şase luni, potrivit prevederilor acordului, au precizat reprezentanţiai administraţiei americane, scrie news.ro. Preşedintele american, Donald Trump, a retras deja Statele Unite din mai multe tratate şi acorduri internaţionale mari – Acordul de la Paris de luptă împotriva modificărilor climatice, Acordul de la Viena în dosarul ncuelar iranian sau Tratatul forţelor nucleare intermediare (INF). Tratatul Cer Deschis a fost propus iniţial de preşedintele american Dwight Eisenhower în 1955. Acordul a fost semnat în cele din urmă de Belarus, Belgia, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Canada, Cehia, Croaţia, Danemarca (inclusiv Groenlanda), Estonia, Finlanda, Franţa, Georgia, Germania, Grecia, Islanda, Italia, Kazahstan, Letonia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Regatul Unit, România, Rusia, Slovacia, Slovenia, Spania, Statele Unite, Suedia, Turcia, Ucraina şi Ungaria, începând din 1992, şi a intrat în vigoare în 2002.

Recomandările redacției