Gruparea „galben-albastră” și-a valorificat avantajul terenului  propriu, dar și plusul de pregătire și chiar valoare în fața Dorobanțiului cu un rezultat ce nu lasă loc la prea multe comentarii. La finalul disputei, însă, „șoimii” au fost mai triști ca niciodată și asta pentru că unul dintre colegii lor s-a accidentat grav și a fost transportat direct la spital.
Nefericitul eveniment a avut loc pe finalul primei reprize, când Robert Pocioian, cel mai bun junior din cadrul lotului șimăndan, a avut un contact nefericit cu unul dintre copiii Dorobanțiului și a rămas ținutuit pe gazon. Verdictul a fost crunt, dublă fractură de tibie și peroneu, jucătorul fiind imobilzat rapid și transportat la spital. Meciul a fost întrerupt timp de 20 de minute, gazdele mobilizân- du-se – parcă – și mai mult pentru a onora, cumva, sacrificiul colegului lor. „Suntem foarte necăjiți, am fi renunțat benevol la cele trei puncte doar ca Robert să fie bine. Băiatul a fost operat deja de cel mai bun medic din Timi­șoara, îi urez din partea echipei însănătoșire grabnică și-l așteptăm cât mai repede alături de noi. Am rămas cu un gust amar și pentru faptul că, deși jucătorul Dorobanțiului implicat în incident nu a avut vină, ne așteptam ca oricine de la ei să-și ceară scuze, sau să-și exprime părerea de rău după meci”, spune Ioan Ruska, antrenor și jucător la Șoimii Șimand.
Despre desfășurarea ostilităților mare lucru nu ar fi de spus, decât că superioritatea amfitrionilor a fost concretizată pe tabelă de Berar (min. 4 – șut înșelător de la 20 de metri lateral dreapta la colțul scurt și min. 70 – execuție simplă la pasa lui Rechițan), Petrilă (min. 62 – după un „un-doi” cu Faur) și I. Ruska (min. 82 – cap după centrarea lui Petrilă). „Chiar ne bucuram că după mult timp am avut tot lotul la dispo­ziție, condiții în care suntem o nucă greu de spart. A venit accidentarea lui  Pocioian, care ne-a bulversat, dar nu avem ce face decât să mergem înainte și să încercăm să mai scoatem puncte în acest tur. Sigur, etapa viitoare avem o misiunea aproape imposibilă la Criș, căci întâlnim cel mai bun antrenor când vine vorba de pedagogie și tactică. Personal, am avut multe de învățat de la Mihai Roșca, poate la fel de multe cât de la tatăl meu. Mergem să onorăm acest derby al zonei, sperăm să ne ridicăm cât de cât la nivelul liderului”, a adăugat „Jany” Ruska.
Formații:
Șimand: Vaida – Cătană, I. Ruska, Tolan, Malancu – Berar (79 Măcinic), Țigan, Pocioian (43 Balogh), Rechițan (74 Mărcuș) – Petrilă, Faur (83 Cuc ).
Dorobanți: Vițălar – M. Ando, Pistrui, Nadiu, R. Szabo – R. Lăsculescu, Szoke (58 I. Pașcalău), Stancu, Poșta – Georgiu – Horvath.
Arbitri: Ionel Deac – Sebastian Pantea, Flavius Dreghici. Observatori AJF: Dorin Vătran, Constantin Vida

Recomandările redacției