Trepăduşii primarului Gheorghe Falcă încearcă, de câteva zile, prin mijloace de manipulare specifice, să inducă în mintea celor de la PD-L, dar şi a arădenilor, ideea că stăpânul lor a repurtat o mare victorie, joi seara, la Expo Arad, odată cu alegerea lui Lucian Riviş Tipei ca şi candidat al filialei arădene la europarlamentare. Maşina  de manipulare publică a primarului Falcă s-a pus rapid în mişcare încercând să transforme întâlnirea de joi într-un mare succes al mult iubitului şi stimatului conducător când, în realitate, a fost un eşec răsunător. Un eşec care reprezintă începutul sfârşitului pentru Gheorghe Falcă în acest partid şi care arată că până şi cei din PD-L sunt sătui de primarul Aradului.
Mai întâi, Lucian Riviş Tipei, cu toată susţinerea pe faţă a lui Gheor­ghe Falcă, abia a reuşit să obţină jumătate din voturi, un succes pentru fostul deputat, care însă arată că Falcă nu se mai bucură de susţinerea întregii filiale, ca în vremurile bune. Mai apoi, acest eşec vine în contextul în care niciunul dintre greii partidului, şi ne referim aici la preşedintele Gheor­ghe Seculici, primvicepreşe­dintele Nicolae Ioţcu, senatorul Constantin Igaş sau deputatul Claudia Boghicevici (pe Cionca nu-l mai trecem, că a trecut la Falcă) nu s-au implicat în competiţia internă şi nu au susţinut niciunul dintre candidaţi. L-au lăsat pe Gheorghe Falcă să candideze de unul singur, iar în aceste condiţii favorabile acesta, prin protejatul Tipei, a luat doar jumătate din voturile celor prezenţi. Cum ar veni, Oana Moldovan şi Marius Gondor, care nu sunt nici ei grei ai partidului, au reuşit să ia împreună aproape cât Gheorghe Falcă, o situaţie care ar trebui să-i dea de gândit mult de tot primarului, în perspectiva alegerilor pentru funcţia de preşedinte al filialei, atât de dorită de Falcă. Apoi, să vorbim puţin despre contextul în care Tipei a obţinut cele 313 voturi. Nu mai puţin de 214 voturi vin de la organizaţia municipală, unde pe listă au fost puşi cei care răspund la ordinul lui Gheorghe Falcă, oameni care depind de Gheorghe Falcă direct sau indirect, fie prin locul de muncă, fie prin funcţia politică sau administrativă pe care o ocupă, fie prin afacerile pe care le au cu bani publici de la bugetul local sau de la societăţi subordonate Primăriei Arad. Aşa se explică votul în bloc al celor 214 pentru Tipei, un nou motiv de îngrijorare pentru Falcă, care are doar 99 de voturi din judeţ. Nu mai vorbim că şi în judeţ s-a umblat puţin la liste, pe colegiul deputatului Pistru, fiind băgaţi în sală oameni aleşi pe sprân­ceană, adică fideli taberei Falcă. Şi cu toate aceste manevre, cu toată neimplicarea conducerii partidului, prima­rul Falcă a reuşit să ia doar 313 vo­turi, faţă de cele 271 (cu tot cu anulatele) obţinute de doi oameni care n-au avut susţinerea directă a niciunui lider PD-L Arad. O cifră mult prea mică, având în vedere că de la întâlnire au lipsit câteve zeci de delegaţi, a căror prezenţă ar fi făcut ca umilinţa lui Falcă să fie totală.
Gheorghe Falcă ar fi dorit ca alegerea reprezentantului PD-L Arad pentru europarlamentare să fie o prefaţă a alegerilor pentru şefia fili­alei. De aceea s-au şi adus cântătorii în strună de la municipiu, care au ocupat primele două rânduri din sală, cu pancarte pro Tipei şi care au făcut un zgomot asurzitor, încercând să inducă ideea că toată sala sprijină cuplul Falcă-Tipei, ceea ce s-a dovedit fals în momentul votului. Din păcate pentru Gheorghe Falcă, acesta n-a reuşit decât să se compromită, fiindcă ceilalţi lideri ai filialei n-au intrat în acest joc şi nu s-au implicat în această competiţie, lăsându-l astfel de Falcă să dea cu capul, adică să ia cunoştinţă cu realitatea tristă pentru el, din PD-L Arad: n-a convins mai mult de jumătate din cei prezenţi la şedinţă (din totalul delegaţilor la alegerile pentru şefia PD-L nu va avea nici ju­mă­tate) şi aceia nu votează din convingere, ci fiindcă rămânerea lui Falcă la putere le garantează şi lor traiul de pe o zi pe alta, mai mult sau mai bun, în funcţie de poziţia fiecăruia.
Prin acţiunea de joi seara, Falcă n-a făcut altceva decât să adânceas­că şi mai mult ruptura din PD-L Arad. Cum bine observa şi preşedintele Gheorghe Seculici, în ultima perioadă, această foame pentru putere a lui Falcă a transformat partidul într-un butoi cu pulbere. Falcă a pus în practică în interiorul PD-L Arad ceea ce de ani de zile implementează în muni­cipiul Arad: o permanentă stare de tensiune, un război surd între dife­rite tabere, o încrâncenare între putere şi opoziţie, între albi şi negri, între ai noştri şi ai lor. O luptă cu telefoane de ameninţare, cu urlete, cu dosare imaginare, cu presiuni pe diverse persoane pentru a trăda o tabără şi a trece în alta, cu presiuni pe posibilii contracandidaţi pentru a se retrage şi Falcă să câştige cu unanimitate de voturi. Aşa cum în Arad niciun repre­zentant PD-L nu mai are voie să stea la masă cu adversari ai lui Falcă, fie că e vorba de politicieni, ziarişti, oameni de afaceri, iar cel care stă e considerat trădător, aşa şi în partid s-a ajuns ca cei de la municipiu să nu mai poată sta cu cei de la judeţ, iar preşedintele Gheorghe Seuclici să nu mai fie nici măcar salutat de oamenii lui Falcă. Atât de mare e războiul declanşat în Arad şi în PD-L Arad de Gheorghe Falcă. Divide et impera, ar spune unii, dar mai degrabă e ultima zbatere înaintea sfârşitului politic.
Gheorghe Falcă nu a ajuns la doar 50 la sută din susţinerea celor prezenţi la Expo fiindcă ar fi fost un primar slab sau un politician slab. A ajuns tocmai prin acest mod de a face politică, prin modul în care-i împarte pe oameni în supuşi şi duşmani, prin aroganţa şi dispreţul cu care îi tratează pe colegii de partid, mai ales pe primari, aleşi locali şi judeţeni şi parlamentari, care până la urmă sunt cei care aduc voturi, mai multe decât a adus Falcă vreodată. Stilul dictatorial, foamea după putere, infatuarea şi impresia că totul i se cuvine l-au adus pe Gheorghe Falcă în postura de a fi respins de proprii colegi. Iar şedinţa de la Expo a fost într-adevăr un test (nu cum şi-ar fi dorit Falcă) în perspectiva alegerilor pentru şefia filialei arădene, unde Falcă va concura cu Nicolae Ioţcu, cel care deja şi-a anunţat candidatura. O competiţie în care Falcă nu va mai da piept cu Gondor sau Oana Moldovan (tot respectul pentru cei doi, dar nu sunt din categoria grea), o compe­tiţie în care nu vor mai fi aduşi oameni cu căciuli şi fulare veniţi de aiurea să voteze în bloc, la comanda lui Falcă, o competiţie în care nu se vor face liste pe sub masă prin judeţ. În plus, în competiţia cu pricina vor fi peste 600 de delegaţi, dar şi semnale date dinspre toţi greii partidului (inclusiv de la centru, unde primarul Aradului nu mai e dorit), probabil în unanimitate împotriva lui Gheorghe Falcă. O competiţie în care, cel mai probabil, Falcă nu va intra, fiindcă un eventual nou eşec îl va scoate defini­tiv din prim-planul politicii arădene.

Recomandările redacției