Răsfoind zilele acestea ziarele din urmă cu un an, din campania pentru localele 2012, am dat şi peste laudele primarului Gheorghe Falcă, cel care în mandatul 2008-2012 nu avusese prea multe reuşite. Pe lângă „realizările“ din municipiu, care de fapt erau din mandatul precedent, primarul Falcă ne prezenta centura Aradului în regim de autostradă, cu podul peste Mureş, şi Autostrada Arad-Timişoara, de parcă el ar fi fost cel mai mare ministru de Transporturi de după Revoluţie.
Numai că, aşa cum se întâmplă de obicei în viaţă când nu eşti corect, toate aceste aşa-zise realizări s-au întors împotriva primarului Gheorghe Falcă. Care astăzi stă ascuns prin birouri şi nu mai zice nimic de Autostrada Arad-Timişoara, care nu numai că n-a fost finalizată nici în prezent, deşi ultimul termen era 30 iunie, ci a fost nevoie de intervenţii serioase, pentru că asfaltul s-a stricat după un an de zile. Astăzi, Falcă nu mai iese în faţă să ne explice de ce nu a realizat autostrada la standarde europene, de ce s-a surpat o porţiune sau de ce nici acum nu se poate circula pe acel drum cu mai mult de 100 de kilometri la oră. Să ne explice, eventual, că nu e vina domniei sale pentru calitatea proastă a lucrărilor, dar în acelaşi timp să ne spună de ce s-a lăudat cu aceste lucrări, dacă nu are nicio treabă cu ele.
Autostrada nu e singura realizare pentru care Gheorghe Falcă şi-a arogat merite, deşi nu avea, fiindcă în calitate de primar al municipiului nu are nicio atribuţie în construcţia de autostrăzi. Şi în cazul pasajelor Gheorghe Falcă a prezentat situaţia ca şi cum el însuşi ar fi turnat betonul la piloni.

Iar în momentul în care finan­ţa­rea s-a oprit de la Guvern, a început să strige ca din gură de şarpe că Bucureştiul nu mai dă bani Aradului. Păi, cum, domu’ Falcă, nu era inves­tiţia dumneavoastră, n-aţi rezolvat dumneavoastră banii? Acum e brusc altcineva de vină?
Să ne aducem aminte de PNDI, prin care trebuiau reabilitate 27 de străzi în municipiu, program care aşa a fost prezentat de primarul Falcă, de parcă ar fi fost iniţiat de Primăria Arad şi nu de Ministerul Dezvoltării. Bine­înţeles, dacă proiectul ieşea, primarul Gheorghe Falcă s-ar fi dat erou local, marele vizionar, cel mai tare administrator. Cum proiectul a eşuat, fiindcă la mijloc au fost acte de corupţie, cu firme de casă ale PD-L, gen Romstrade, deţinută de arestatul Iordache, vina este acum a Guvernului. Falcă dă vina pe Guvern pentru eşecul programului şi mai e un pic şi ne spune că nici nu ştie de acest PNDI.
Un vechi proverb spune: „Nu te lăuda singur, lasă să te laude satul“. Nu de alta, dar arogându-ţi „succesurile“ altora, s-ar putea să rămâi cu „eşecele“ lor. Cum e şi cazul lui Gheorghe Falcă.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției